În statul socialist român activau 14 culte recunoscute oficial: Biserica Ortodoxă Română, Biserica Romano-Catolică, Biserica Ortodoxă de Rit Vechi, Biserica Armeană din România, Cultul Evanghelic de Confesiune Augustană, Cultul Evanghelic Luteran Sinodo-Presbiterian, Cultul Reformat, Cultul Unitarian, Cultul Creştinilor după Evanghelie, Uniunea Bisericilor Baptiste din România, Cultul Penticostal sau Biserica lui Dumnezeu Apostolică, Cultul Adventist de Ziua a Şaptea, Cultul Mozaic, Cultul Musulman.
"Cultele permise au fost supravegheate în permanenţă de o unitate controlată de Securitatea Statului, şi anume de Departamentul de Stat pentru Culte. Controlul era extrem de riguros, fiecare slujitor al unui cult era supravegheat, la fel şi fiecare cetăţean care urma să fie recunoscut ca sacerdot al unui cult era mai întâi verificat de acest departament.
De exemplu, în momentul în care Biserica Ortodoxă intenţiona să hirotonească un tânăr teolog ca paroh pentru o biserică, înainte de a se face numirea şi slujba necesare, trebuia făcută o adresă care ajungea împreună cu dosarul complet, cuprinzând cererile şi toate formularele prevăzute în vremea aceea, la Departamentul de Stat pentru Culte. Până nu venea răspunsul «Am luat act» nu se făcea nimic. Ei verificau în bazele lor de date, toţi oamenii bisericii erau luaţi în evidenţă, sunt sigur că nu era unul să nu aibă dosar de urmărit, pentru că erau persoane prea importante pentru a fi lăsate în pace", ne-a spus pr. David Pestroiu, lector la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti.
Spre sfârşitul regimului comunist din România, catolicii înregistraţi în ţara noastră erau în jur de 1.000.000, religia catolică prinzând rădăcini în Transilvania, în secolul al XIII-lea, pe filieră maghiară, de unde ulterior s-a răspândit şi în alte regiuni, mai ales în Moldova.
