Pe vremea cînd nu eram încă membri ai UE, dar deplin monitorizaţi de comisarii ei - vă mai amintiţi? -, ne pregăteam să primim, după toate regulile vestitei noastre ospitalităţi, gripa aviară, noua fantomă care bîntuia Europa. Păsăretul din Deltă dădea ţipăt de moarte; lebede, gîşte, raţe, pelicani, cocostîrci, pescăruşi, cormorani, porumbei, găini, cocoşi, curcani, de-a valma, de pe coclauri, de pe plaiuri şi din curţile oamenilor necăjiţi, sfîrşeau răpuşi, de amarnicul virus "foarte agresiv" sau pe rugurile aprinse ale noii Inchiziţii sanitar-veterinare; necesară, se spunea. N-au fost victime printre stăpînii păsăretului, din fericire. Totuşi, a venit prima directivă europeană în pieţele noastre şi, o dată cu ea, prima victimă: eterna frumoasa/ duioasa bătrînă cu broboadă neagră de prin pieţe, care venea "la oraş" cu găina sau cocoşul de vînzare. Alături, o pungă de plastic sau un batic unde, printr-un strat gros de făină, pipăia o duzină de ouă. Gata, HSN1 i-a luat bătrînei banii de ulei, zahăr, chibrituri, săpun. Bătrîna cu ouăle în baticul cu făină nu avea televizor, nu înţelegea ce spun oamenii cu "carte" despre viruşi şi alte parascovenii, ştia ceva despre "fierbinţeala" găinilor care i-au mai murit şi cînd era fată la mama acasă, le îngropa în fundul grădinii, punea o cloşcă, avea alte găini şi alţi cocoşi. Dacă scăpa de control, intra în piaţă, aşeza cocoşul la vedere şi desfăcea punga sau baticul cu ouă; dar clienţii cunoscuţi, speriaţi de moarte de ştirile televizate despre apocalipticul H5N1 n-o mai vedeau, treceau grăbiţi spre galantarul cu carne de porc, cineva se uită la ea, în treacăt, pieziş, ca la un infractor. Nu înţelegea nimic; cocoşul ei nu mai e bun? ouăle s-au învechit? oamenii de la oraş nu mai vor friptură, maioneză, omletă, adică, scrob, răcituri, adică piftie, ciorbă, supă? Vine un domn cu carte, îi spune să strîngă repede cocoşul şi