Cel putin trei lucruri ne-au entuziasmat si ne-au emotionat. Mai intai, faptul ca urmaream un tip de explicatii-demonstratii muzicale cum n-am mai vazut de la Bernstein incoace. Atunci cand ti se demonteaza felul in care un motiv muzical folcloric dintr-un colt de lume a "migrat" intr-un cantec de leagan pe partea cealalta a planetei – uau! E tot ce poti sa spui. In al doilea rand, ti se face pielea de gaina atunci cand vezi si auzi muzicologi americani vorbind cu pasiune si cu lux de detalii despre diferentele de nuante intre genurile de doine romanesti si pomenind cu drag, intr-o romaneasca new-york-eza, despre "cantecece batranesti", "crasma", Iasi sau Botosani – cu amanunte din prezent si din trecut! Oamenii astia stiu despre noi, despre radacinile noastre spirituale, mai mult decat stim noi insine… In fine, absolut toate personajele care apar in cele doua documentare sunt oameni vii, pasionali, determinati, scotocitori, entuziasti. Pe scurt – fericiti, caci fericirea asta inseamna, inainte de toate: sa fii pasionat de ceva, sa traiesti din plin. Primul film, "Mostenirea lui Goldfaden/ De la Iasi la New York", descrie felul in care teatrul idis, creat la Iasi de catre Avram Goldfaden, a "emigrat" o data cu valul de evrei fortati sa plece in America si a inflorit acolo, din el nascandu-se music-hall-ul! Cum atat noul gen artistic, cat si creatorul lui, erau strans legati de Romania, acest triumf (din care sunt inspirate destule creatii de jazz, dar si Rapsodia lui Gershwin!) a insemnat o excelenta propaganada nu doar pentru evrei, ci si pentru romani. Al doilea film, "Doina si Miles Davis" (prima parte din proiectul "Rumenye! Rumenye!"), descrie legaturile profunde dintre doina romaneasca si muzica idis, mai ales in forma sa renascuta in ultimii ani, klezmer. Muzicienii evrei au investit enorm – spiritual vorbind, dar nu numai – in aceasta miscare de renaste