Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful Erste împinge Bucureştiul în braţele FMI

Publicat in Gandul, vineri 27 februarie 2009 ·

Preşedintele Erste Group, Andreas Treichl a declarat vineri la Viena că deşi România nu are nevoie efectivă de finanţare în acest moment, ar trebui să atragem un împrumut de la Fondul Monetar Internaţional (FMI), împrumut ce trebuie văzut ca o „centură de siguranţă”. El a precizat că Erste Group a luat bani de la guvernul austriac, metodă pe care şi România ar trebui să o aplice pentru a obţine un ajutor din partea FMI.

La începutul acestei luni, preşedintele Traian Băsescu declarase că băncile-mamă care au acţionariat majoritar la băncile din România sunt obligate să asigure necesarul de resurse pentru finanţarea activităţilor economice de pe piaţa autohtonă. Totodată, Traian Băsescu a subliniat faptul că nu este o obligaţie a statului român să se împrumute pentru a substitui obligaţiile băncilor-mamă. Majoritatea analiştilor consideră că un eventual împrumut extern contractat de România ar ajuta la restabilirea încrederii investitorilor internaţionali în economia locală.

Analistul Standard&Poor’s Marko Mrsnik a declarat într-un interviu că nu este convins că autorităţile române îşi vor respecta planurile, având în vedere bugetul pe 2009 aprobat săptămâna trecută, care prevede un deficit bugetar de 2%. Agenţia de evaluare financiară, prima care a plasat ratingul României la secţiunea „junk” a avertizat că bugetul de austeritate poate fi pus în pericol de presiunile sociale, dar şi de estimările nerealiste ale creşterii economice, relatează Reuters.

Profitul Erste Group a scăzut cu 26,8% în 2008

Datele financiare ale grupului arată că Banca Comercială Română (BCR) a avut în 2008 un profit net de 2,032 miliarde de lei (541 de milioane de euro), iar activele au avansat cu 9% ajungând la 69 miliarde de lei (17,17 milioane de euro). Pe fondul deteriorării mediului macroeconomic şi al abordării conservatoare a managementului riscului, BCR şi-a maj

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un tânăr a murit după ce a căzut cu mașina în lacul Pantelimon / El nu a avea permis de conducere

HotNews acum 47 minute
Un tânăr de 25 de ani a decedat sâmbătă, după ce a căzut cu maşina în lacul Pantelimon, în urma verificărilor rezultând că şoferul nu avea permis, transmite Agerpres. Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, în jurul orei 10,10, poliţiştii au fost ses

Lidia Buble, din nou în vizorul Poliției. A primit și o amendă usturătoare!

Ziua Constanta acum o ora
Artista Lidia Bubble are din nou probleme cu Poliția. Cântăreața, în vârstă de 31 de ani, a rămas fără permis de conducere și a primit o amendă de peste 900 lei, după ce nu a respectat regulile de circulație, scrie libertatea.ro. Să nu uităm că,

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum 3 ore
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

Ciolacu: Nu este nevoie de legislaţie suplimentară pentru ca domnul preşedinte să candideze

Mediafax acum 32 minute
Întrebat cum va vota PSD în Parlament la proiectul de lege care vizează candidatura lui Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu a răspuns: „Îmi pare rău să dezamăgesc. Eu cred că în viaţa politică, dar şi în viaţa executivă, este bine să-ţi asumi lucruri, să

Rusia afirmă că a doborât 101 drone ucrainene. O autostradă a fost închisă

Mediafax acum 58 minute
Rusia a închis temporar sâmbătă autostrada M-9 din vestul regiunii Tver, în apropiere de oraşul Toropets, pentru a asigura siguranţa traficului, au raportat agenţiile de presă ruse, scrie Reuters. Măsura a fost luată la trei zile după ce un atac ucr

USR o cheamă pe Roxana Mînzatu în Parlament să spună ce vrea să facă în calitate de comisar european

Mediafax acum 2 ore
Deputatul USR Iulian Bulai, membru al Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, solicită ca Roxana Mînzatu, desemnată drept comisar european din partea României, să meargă în Parlament pentru a-şi prezenta viziunea pentru portofoliul

Campania Kamalei Harris a cheltuit în august de aproape trei ori mai mult decât cea a lui Donald Trump

News.ro acum 3 ore
Campania electorală a Kamalei Harris a cheltuit de aproape trei ori mai mulţi bani decât a făcut-o cea a rivalului său, Donald Trump, în august, reducând avantajul financiar al democraţilor înaintea alegerilor prezidenţiale din 5 noiembrie, potrivit

Două femei au murit într-un microbuz răsturnat la Pogoanele, în Buzău. Accidentul a făcut alte cinci victime

Libertatea acum 4 ore
 O mașină în care se aflau șapte persoane s-a răsturnat vineri seară pe câmp, pe un drum judeţean, în oraşul Pogoanele, din judeţul Buzău. În urma impactului, două femei au murit pe loc, anunță IPJ Buzău, citat de News.ro.

Anunțul RAR pentru șoferi! Stațiile ITP vor fi închise pentru două zile

Ziua Constanta acum 3 ore
Registrul Auto Român informează că în intervalul sâmbătă, 5 octombrie 2024, ora 8:00 – duminică, 6 octombrie 2024, ora 24:00, Registrul Auto Român va desfășura lucrări de mentenanță și upgrade la infrastructura tehnică a sistemelor proprii. Aceste l

Ședință pe teme economice la nivel înalt, între Rusia și Ungaria, la Budapesta. „Întreaga Europă face afaceri cu ruşii, dar sunt mulţi care neagă”

Ziare.com acum 6 ore
Dezvoltarea cooperării economice între Ungaria şi Rusia în domenii care nu sunt afectate de sancţiuni internaţionale este în interesul economiei naţionale, al securităţii naţionale şi al strategiei naţionale, a declarat vineri, la Budapesta, în urma

Vremea

București
acum

25°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/25°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

26°
sâm.

16°/26°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
Timisoara
acum

23°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°