Trăiesc mereu cu sufletul în pripă,
Parcă m-alungă cineva din urmă,
Fluturi vioi şi răi roua mi-o scurmă,
Simt în spinare zbaterea de-aripă
A unui înger ce mă însoţeşte,
Grăbit şi dînsul să-şi termine veghea,
Să se-odihnească măcar cît clipeşte
O rază lată-mprospătînd blînd stevea
Şi brusturii cu pălăria mare.
Şi el are nevoie de tăcere,
Şi de culcuşuri moi, şi de-o răcoare
În dup-amiaza limpede; şi lui îi piere
Credinţa unui rost menit anume
Să-mi încălzească pieptul tot mai prins în brume...
Trăiesc mereu cu sufletul în pripă,
Parcă m-alungă cineva din urmă,
Fluturi vioi şi răi roua mi-o scurmă,
Simt în spinare zbaterea de-aripă
A unui înger ce mă însoţeşte,
Grăbit şi dînsul să-şi termine veghea,
Să se-odihnească măcar cît clipeşte
O rază lată-mprospătînd blînd stevea
Şi brusturii cu pălăria mare.
Şi el are nevoie de tăcere,
Şi de culcuşuri moi, şi de-o răcoare
În dup-amiaza limpede; şi lui îi piere
Credinţa unui rost menit anume
Să-mi încălzească pieptul tot mai prins în brume...
