Mircea Cărtărescu: „Abandonarea etniei rome, care, fie că ne place sau nu, este o moștenire istorică și o zecime din poporul român, ar fi un mare eșec al nostru, al tuturor”.

În timpul Primului Război Mondial, atât francezii, cât şi germanii tipăreau broşuri de propagandă în care-i prezentau pe inamici drept brute ucigaşe şi violatoare, monştri cu faţă umană care nu merită decât exterminarea. Erau şi prezentate cazuri concrete, cu detaliile cele mai revoltătoare: femei molestate în grup, prunci dezmembraţi, bătrâni torturaţi. Unele dintre aceste cazuri erau inventate de propagandă, dar altele erau cât se poate de reale. În vremuri de război, fiara sparge pojghiţa de civilizaţie din om. Civilizaţia, cu toate inhibiţiile ei (să nu furi, să nu ucizi, să nu râvneşti la femeia altuia), este o haină subţire peste natura noastră primitivă, şi-n cazul acesta e adevărat că haina-l face pe om.

În situaţii speciale: războaie, ciocniri de civilizaţii, intersectări etnice şi culturale, despuierea de umanitate a câtorva indivizi este inevitabilă. Rău e însă când exemplul lor e popularizat excesiv, emoţional, violent, ca să producă senzaţia că tot grupul din care face parte individul e subuman şi monstruos. E teribil când se instigă la eliminarea din omenire a unei faţete a acesteia, în numele superiorităţii şi purităţii altora. Căci frumuseţea omului constă tocmai în diversitatea sa. De-a lungul vremii însă, oameni deplini, după toate criteriile umanităţii, ca negrul, evreul, femeia, musulmanul, homosexualul, au fost descrişi ca fiind neoameni sau nu deplin oameni şi au fost trataţi ca atare. Rău este, prin urmare, să facem discriminări etnice, religioase sau de gen între oameni, indiferent în ce punct ne-am situa. Când începem să discriminăm, deschidem calea către soluţii radicale care, împinse la extrem, pot duce la tragedii şi la propria noastră dezumaniz