Nu peste mult timp se implinesc cei 20 de ani pe care Silviu Brucan ii profetea Romaniei imediat dupa Revolutia din '89, referindu-se la perioada de care romanii ar avea nevoie ca sa "deprinda" democratia.
Daca exista vreun adevar in aceasta afirmatie, atunci acesta este ca 20 de ani le-a trebuit romanilor ca sa afle cam despre ce ar trebui sa fie vorba intr-o democratie. De aici pana la a invata ce este democratia si, mai ales, pana la a o pune in practica si a o respecta va mai trece o buna bucata de vreme.
Pentru a afla daca aceasta perioada de tranzitie se va incheia vreodata, sau cat va dura ea, am avea nevoie de un nou profet. In lipsa acestuia, ne riscam sa afirmam ca, in acest moment, romanii se afla inca in faza de copilarie a democratiei.
Nici macar in faza de adolescenta nu am ajuns, caci aceasta perioada este una a marilor conflicte interioare, a tragediilor rezultate din actiuni poate pripite si lipsite de judecata.
Pana atunci, romanii inca se bucura de naivitatea proprie copilariei. O naivitate care ii determina sa creada in minciunile politicenilor, in iluziile vandute de autoritati, in eficacitatea luptei impotriva coruptiei, in masuri economice eficiente. Naivitatea noastra copilaroasa ne face sa credem in aproape tot ceea ce ni se livreaza oficial.
In prezent, abia am reusit sa aflam despre ce ar trebui sa fie vorba intr-o democratie si, mai ales, ce implica formarea si intretinerea principiilor ei.
Daca intr-un moment de sinceritate cu noi insine am privi cu luciditate in jur, am recunoaste ca nimic din tot ce ne inconjoara nu are legatura cu democratia, cel putin asa cum este aceasta inteleasa la nivelul opiniei publice.
Institutiile statului exista de jure, dar nu exista de facto, autoritatea statului este luata in bataie de joc de oricine se stie destul de puter
