Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UEFA l-a iertat pe Mourinho

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 27 februarie 2009 ·

UEFA a decis ca antrenorul lui Internazionale Milano, portughezul Jose Mourinho, să nu primească nici o sancţiune, deşi acesta a afirmat că Manchester United a fost favorizată de arbitri în partida cu Inter din Liga Campionilor.

„UEFA nu va lua nici o sancţiune disciplinară împotriva lui Jose Mourinho“, a anunţat forul european într-un comunicat de presă, după ce purtătorul de cuvânt a afirmat că tehnicianul lusitan risca să fie suspendat la meciul retur din optimile Ligii Campionilor.

Unul dintre reprezentanţii UEFA a explicat că mai multe dintre declaraţiile lui Mourinho de la conferinţa de presă nu au fost traduse corect de translator, iar presa a exagerat afirmaţiile acestuia.

Internazionale Milano a semnat miercuri un contract de colaborare cu gruparea rusă de primă ligă FC Krilia Sovietov Samara. Cele două formaţii îşi vor împărtăşi experienţa în privinţa antrenamentelor, a administrării şi a infrastructurii clubului, cu un accent special asupra dezvoltării echipelor de tineret. Inter a fost reprezentată de preşedintele Massimo Moratti, preşedintele grupului Pirelli, Marco Tronchetti Provera, vicepreşedintele clubului, Rinaldo Ghelfi, şi directorul Ernesto Paolillo, în timp ce din partea clubului rus au fost prezenţi preşedintele Igor Zavialov şi vicepreşedintele Vasilios Ziakas. Înţelegerea s-a semnat în sala de trofee a grupării italiene.

Preşedintele clubului rus a afirmat că realizarea unei colaborări cu Internazionale Milano este un eveniment unic pentru fotbalul din Rusia şi este mulţumit că echipa sa va avea de câştigat în urma parteneriatului. Delegaţia ruşilor a fost în vizită şi la centrul sportiv „Angelo Moratti“, unde se pregătesc fotbaliştii lui Inter, apoi a avut o discuţie cu tehnicianul Jose Mourinho. Clubul Krilia Sovietov Samara a fost fondat în 1942 şi, în ultimele 17 sezoane, a evoluat în prima ligă rusă.

UEFA a de

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Știri Constanța Guvernul aprobă acordul de mediu pentru retehnologizarea Unității 1 a CNE Cernavodă și extinderea depozitului de combustibil ars

Ziua Constanta acum o ora
În ședința Guvernului României din data de 14 iulie 2025 s-a adoptat Hotărârea de Guvern privind emiterea acordului de mediu pentru proiectul „Retehnologizarea Unităţii 1 a CNE Cernavodă şi extinderea Depozitului Intermediar de Combustibil Ars cu mo

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum o ora
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Nicușor Dan, despre acuzațiile din partea CSM: Este o chestiune de zile până semnez PENSIONĂRILE magistraților

Gandul acum 12 minute
Președintele Nicușor Dan a anunțat luni că va semna în câteva zile decretele de pensionare pentru magistrați și că nu există o „răzmeriță” în această chestiune, ci o chestiune administrativă. Nicuşor Dan a fost întrebat despre acuzaţiile pe care i l

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum 55 minute
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum 58 minute
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 3 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 2 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 5 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

METEO. Prognoza pentru următoarele două săptămâni: canicula se întoarce

Mediafax acum 49 minute
BANAT În primele trei zile ale intervalului, vremea va fi călduroasă, cu maxime termice în medie de 33…35 de grade și minime de 17…18 grade, apoi se va resimți o scădere a valorilor termice, iar maximele vor fi în jurul a 24 de grade și minimele în

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°