Autismul este o boală destul de puţin cunoscută în România. Ea poate afecta comportamentul unui copil, modul în care acesta gândeşte, comunică sau interacţionează cu ceilalţi. La prima vedere, aceşti copii nu sunt cu nimic diferiţi de ceilalţi. Atâta doar că au nevoie de mai multă atenţie şi îngrijire din partea părinţilor. Şi de mai multă înţelegere şi acceptare. De obicei sunt dotaţi cu un nivel de inteligenţă superior celor de vârsta lor şi au capacitatea de a gândi foarte concret. În cazul unor astfel de copilaşi cea mai importantă este răbdarea. Însă rareori, ceilalţi îi privesc cu îngăduinţă şi au răbdare cu ei. Părinţii unor astfel de copii spun că sunt categorisiţi din start drept „bolnavi”.
„Trebuie să intrăm noi în lumea lor”
„Problemele copilului meu bolnav vizează în special integrarea în comunitate. Este şi cazul copiilor cu ADHD. Uitaţi-vă la acest copil. Credeţi că este diferit faţă de ceilalţi? Nu. Este un copil frumos, dar care, la un moment dat, mergând pe stradă, vorbeşte mai tare, vrea anumite lucruri, chiar dacă nu îi sunt necesare, ţipă, cântă, ridică mânuţele. Suntem luaţi amândoi drept bolnavi. Pentru ei totul e roz, frumos, ei ne văd invers şi să ştiţi că au dreptate. Noi suntem întorşi pentru că nu ştim să fim buni să ne înţelegem. Dacă el e puţin mai agitat şi ridică tonul sau pune mâna pe tine sau s-a întors, în secunda următoare îţi spune «Te iubesc». Oare noi suntem aşa? Ar trebui să intrăm puţin în lumea lor, să învăţăm foarte mult de la ei”, povesteşte mama unui copil cu autism, Viorica Puiu, membră în Asociaţia „Copiii de Cristal” Braşov, organizaţie non-guvernamentală, înfiinţată de părinţii cu nevoi speciale (cu autism, hiperkinezie sindrom Asperger etc). Ceea ce vor părinţii unor astfel de copii este să se facă auziţi, să fie înţeleşi şi acceptaţi. „Ce doresc de la comunitate? Să ne înţeleagă, să ne respecte, pe
