În română, denumirea jocului de noroc barbut este un împrumut din turcă; termenul turcesc barbut (The Larger Redhouse Portable Dictionary, English-Turkish, Turkish-English, Redhouse, 1998) a intrat de altfel în circulaţia internaţională, în engleză fiind mai cunoscut în formele barbooth, barbudi sau barbotte (cuprinse, de pildă, în Encyclopedia Britannica, www.britannica.com). În descrierile standard, jocul e asociat cu lumea oriental-balcanică (în enciclopedia citată, de exemplu, se spune că în Statele Unite este jucat mai ales de greci şi evrei). În spaţiul românesc, barbutul e un joc al lumii marginale şi interlope, asociindu-se prototipic cu pierderi de sume mari, conflicte şi violenţe. Iorgu Iordan (Limba română actuală, 1948: 493) considera că barbut e un termen de argou, incluzându-l în lista sa alături de derivatele barbugiu şi barbutar. În reportajele interbelice ale lui F. Brunea-Fox, termenul apărea - alături de babaroasa - în contextul investigării lumii marginale: "Dumneata, ditamai plutonier? La barbut? La babaroasa! Cu haimanalele!" (Brunea-Fox, 1979: 285); "Un alt biliard mai mic ce se poate transforma (...) în mobilă pentru barbut şi babaroasa" (id. 1985: 138).

Lexicul barbutului cuprinde în primul rând diferitele denumiri familiar-argotice ale zarurilor, apoi termenii speciali legaţi de situaţiile de joc.

Zarul (cuvântul standard e tot un împrumut din turcă) este desemnat în limbajul argotic, în cel mai simplu mod, metonimic, prin materialul din care este confecţionat. Tradiţional, zarurile se făceau din os, aşa că se numeau (şi se numesc încă) oase: "Ai oasele la tine, Gică?/ Te fac pe zece un barbut..." (Nichita Stănescu, text din 1955, în Argotice, 1992: 47); "O pereche de Ťoaseť măsluite este cumpărată pentru sume variind între 100 000 şi 250 000 de lei" (Evenimentul zilei, 1647, 1997). Prin metonimie, denumirea za