Padre António Vieira a fost cadoul pe care Portugalia l-a făcut Braziliei ori Brazilia l-a făcut Portugaliei, din moment ce predicatorul, confiscat de secole, figurează în istoria literară portugheză? E mai degrabă un cadou pe care Brazilia l-a făcut lumii. Rămas în Portugalia, la locul naşterii, Vieira n-ar fi devenit poate cel mai mare predicator de limbă portugheză al tuturor timpurilor: doar experienţa braziliană a purtat înzestrarea naturală pînă la explozia ce transformă virtualul în real. Dacă ar fi vorbit, în predicile lui, doar despre europeni, el rămînea la nivelul onorabil al oratoriei clasice de amvon; vorbind despre indienii din America de Sud, despre acei oameni complet necunoscut, predicatorul lărgea enorm percepţia europeană asupra lumii. în faţa ochilor uimiţi ai cititorilor epocii baroce, cititori obişnuiţi cu formele Renaşterii, apărea brusc o realitate nebănuită, de mărime incalculabilă, unde nici măcar existenţa Europei şi a culturii ei nu era ceva cunoscut. Iar cînd s-a adresat indienilor, Vieira a trebuit să inventeze un limbaj şi un univers.

Predicile oratorului iezuit căpătau instantaneu o coloratură proprie imediat ce aveau drept public populaţia amerindiană locală. Nimeni n-a relatat mai convingător şi mai inspirat decît Vieira ce muncă sisifică înseamnă evanghelizarea băştinaşilor sud-americani - începînd cu efortul supraomenesc de a le învăţa limba, o limbă fără legătură cu cele vorbite în Europa, pentru ca apoi să încerci să le explici, într-o limbă abia învăţată, misterele credinţei creştine.

Acest Padre António i-a iubit pe indieni cu adevărat. Şi nu doar el, ci majoritatea iezuiţilor sosiţi împreună cu conchistadorii portughezi; din clipa în care au călcat pe pămîntul Americii, cu scopul de a-i creştina pe "sălbateci", iezuiţii n-au uitat niciodată misiunea lor şi au încercat civilizarea prin intermed