Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BĂTAIE PE BANI. „Taxa de risc” pe reactoare sparge visteria Nuclearelectrica

Publicat in Jurnalul, vineri 27 februarie 2009 ·

Nuclearelectrica şi prefectura Constanţa au contestat în instanţă o decizie emisă în luna ianuarie de Consiliul Local Cernavodă prin care compania este obligată să plătească anual la bugetul local o „taxă de risc” în valoare de 70 de milioane de lei, a spus Pompiliu Budulan, directorul general al societăţii.

„Prima înfăţişare a avut loc la 3 februarie, iar următoarul termen este 3 martie. Dacă s-ar aplica această taxă, ar fi un precedent, pentru că orice autoritate locală ar putea să impună orice fel de taxă. Este total inacceptabil”, a spus Budulan la un seminar pe teme energetice.

Directorul a mai precizat că nu înţelege de ce primăria Cernavodă a introdus această taxă din moment ce Nuclearelectrica are deja inclus în buget un program social pe care-l derulează împreună cu Primăria şi că aceasta nu poate cheltui banii deja daţi. „Cernavodă e al patrulea oraş ca venit pe cap de locuitor din România” a mai spus Budulan. El a completat că gigacaloria costă în Cernavodă 21,5 lei, printre cele mai mici din ţară, deoarece agentul termic este apa de răcire de la reactoarele 1 şi 2 ale centralei nuclearelectrice. Mariana Mircea, primarul oraşului Cernavodă a propus extinderea reţelei de termoficare din oraş cu 4 puncte termice, deşi iniţial erau propuse 7.

Potrivit unui comunicat postat în data de 26 ianuarie pe site-ul primăriei Cernavodă, „două dintre punctele termice care se vor realiza in acest an sunt în zone in care se va extinde si reteaua de canalizare iar lucrările vor fi cuplate cu prelungirea instalaţiilor la agentul termic. Celelalte două puncte termice se vor construi în două cartiere cu case, ai căror locuitori au solicitat în mod expres în ultimii ani extinderea termoficării”. Potrivit primăriei, Centrala Nucleară s-a oferit să suporte costurile de proiectare pentru extinderea circuitului primar şi secundar în cele 4 cartiere

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 9 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 7 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 11 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 7 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 8 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 7 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 6 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 10 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 6 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 12 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Vremea

București
acum

dum.

9°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°