Este o „ saga ", cum stralucitor de nimerit catalogheaza un reputat confrate. Noi indraznim si supralicitam. Si spunem mai mult, cum ca este mai degraba „ desaga ", in care patru oameni – purtatori ai numelui de Ilfoveanu – indeasa tot felul de lucruri necesare pentru excursia in eternitate. Nimicuri de supravietuire. Care au calitatea ca pot sa deranjeze serios, prin povestea lor, ordinea semnelor acestei precedente lumi. Ordine construita din pacate fundamental pe lenea privirii. Cei patru Ilfoveni – a caror mandrie nu este egalata decat de har si tenacitate – declara unilateral, prin staruinta din lucrarile lor, ca sclavia tihnei mintii este abolita, iar concediul de odihna al ochiului, anulat.
Aceasta adunare de familie de artisti intr-o luxoasa resedinta temporara*, o galerie cu un vazduh somptuos de muzeu inainte de tot si de toate, este dovada peremptorie ca se pot face jocuri de genelogie remarcabile si in situ, nu numai in hrisoave. si ca lumea de trait se poate imparti cu asupra de orgoliu in doua: noi, Ilfovenii, de o parte, si ceilalti, de peste drum, ne-Ilfovenii. O segregare pozitiva atat pentru istoricii de arta in general, cat si pentru impatimitii de taxonomie. O boare de multumire pogoara peste acest pamant sfartecat de atatea incertitudini!
Sorin Ilfoveanu are mai mult un aer de filozof francez ce sta pe „rive gauche" si siroteaza concepte, decat de prizonier docil al atelierului. Prezenta lui este insotita de o privire blanda, usor buimaca, daca nu chiar naiva de izvoditor, care nu stie ce e semetia desarta, nu s-a dedulcit nici pana la varsta asta la prestigioasele slabiciuni ale creatorului cu avanturi demiurgice. Nimic din atitudinea lui nu trimite la angoasa artistului a carui primordiala menire este sa se inclesteze titanic cu lumea potrivnica. De altfel, nu doar pentru ca este considerat un stralucit descendent al lui C
