Şeful liberalilor ieşeni negociază şi cu Tăriceanu, şi cu Antonescu sprijinul filialelor din Moldova în schimbul influenţei la centru. Sursa: Octavian Cojocaru
Voturile filialelor „patronate” de Relu Fenechiu ar putea decide care va fi viitorul preşedinte al PNL. Cu gândul la postul de prim-vicepreşedinte, liderul liberalilor din Iaşi negociază şi cu Crin Antonescu, şi cu Călin Popescu-Tăriceanu, ambii candidaţi la şefia PNL şi care au nevoie, la Congres, de voturile Moldovei. Şi asta pentru că atât Tăriceanu, cât şi Crin Antonescu par a-şi fi împărţit aproape egal susţinătorii din Ardeal, respectiv Muntenia.
Miza negocierilor
Dacă iniţial Fenechiu era clar în tabăra lui Tăriceanu, acum el l-a contactat pentru negocieri şi pe Crin Antonescu. Existenţa acestora a fost con firmată atât de apropiaţii lui Antonescu, cât şi de cei ai lui Fenechiu, dar rezultatul nu este deocamdată clar. „Ne-a lăsat să înţelegem că ne va sprijini”, susţin adepţii lui Antonescu. „Nu a bătut palma cu Antonescu”, afirmă apropiaţii lui Fenechiu. Ei recunosc însă că şeful lor a fost deranjat de faptul că Tăriceanu a blocat înţelegerea cu PDL şi PSD pentru bani de la buget pentru parlamentarii liberali.
Supărarea nu l-a făcut să uite de calcule. La congresul PNL din 20-21 martie vor participa 1.500 de delegaţi şi fiecare din tabere pretinde că ar avea asigurate, prin negocieri cu şefii de filiale, dar şi cu alţi lideri locali, în jur de 600 de voturi. Or, Fenechiu poate înclina balanţa, pentru că ar putea asigura în jur de 100 de voturi din Iaşi şi din alte judeţe unde are influenţă (Suceava, Neamţ, Botoşani sau Bacău).
Care sunt solicitările
Mai mult, el poartă negocieri cu liderii altor judeţe din Moldova pentru o strategie comună. Varianta oficială a lui Fenechiu este că urmează să anunţe o decizie în „perioada urmă