De la Dan Voiculescu nu am mari aşteptări, aşa că, atunci când mă uimeşte, trebuie să comită gogomănii serioase. El este tipul de negustor şmecher care se descurcă în orice regim. Pe vremea lui Ceauşescu, colabora cu Securitatea şi făcea afaceri în numele statului român, apoi, un afacerist misterios care lucrase bine cu Securitatea l-a îmbogăţit lăsându-i averea moştenire (aşa au unii noroc!). După care şi-a folosit cu succes trustul de presă să intre în politică, a devenit proprie-tar de ministere şi tot aşa. Cum ziceam: un negustor şmecher. Ce nu am înţeles niciodată sunt aerele sale de academician. Omul nu le are cu teoria, e limpede. E destul să pui mâna pe una dintre cărţile pe care le produce cu încăpăţânare să-ţi dai seama că sunt compilaţii stângace şi reinterpretări din ce au scris alţii, în general, teorii marginale şi serios depăşite. De ce o avea nevoie un om bogat şi puternic să se facă de râs? Acesta este unul dintre misterele minţii umane. Mai mult chiar, acum câţiva ani se lăuda că face un masterat în Marea Britanie. La o privire mai atentă, s-a dovedit că era vorba despre o universitate-fantomă, care nu apărea nici în clasamentul primelor 100 de acolo. Serios, de ce o fi avut nevoie de aşa ceva? Zilele trecute, Voiculescu s-a dat iar în stambă. Şi-a organizat un simpozion la Academia Română. Cum tot premiază academicienii în numele fundaţiei sale, nu i-a fost foarte greu. Deci, Voiculescu s-a văzut la Academie, unde trebuia să furnizeze nici mai mult, nici mai puţin decât soluţii pentru criza economică globală. Dacă tot s-a trezit în cercuri selecte, nu s-a putut abţine: a spus că există un guvern mondial economic care a declanşat şi gestionează criza. Eu aş fi fericit să fie aşa: măcar ar şti cineva si-gur ce se întâmplă şi cum se va termina. Din păcate, nu controlează nimeni această criză, iar cauzele nu sunt un mister decât pentru cei care nu vor