Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Florin Chilian: „Războiul abia începe. Voi face recurs”| VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 28 februarie 2009 · ·

Instanţa îi dă dreptate artistului în procesul cu Ministerul Culturii, însă acesta cere mai mulţi bani.

Florin Chilian trebuie să primească 10.000 de euro daune de la Ministerul Culturii şi Cultelor (MCC). Asta după ce Curtea de Apel a admis, ieri, în parte, acţiunea intentată de artist împotriva instituţiei. Practic, magistraţii i-au recunoscut lui Chilian drepturile de autor asupra piesei „Zece”, melodie folosită fără acordul muzicianului, în 2005, în campania „Mai bine o carte” derulată de MCC.

În plus, instituţia este obligată să publice decizia în presă, pe cheltuiala sa. Hotărârea Curţii de Apel nu este însă definitivă, putând fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în zece zile de la comunicare. În replică, Florin Chilian afirmă că nu banii au fost adevărata miză a demersului său juridic şi îi îndeamnă pe artiştii aflaţi într-o situaţie similară să-şi facă singuri dreptate, alegând calea sălilor de judecată.

Chilian anunţă „dezvăluiri-surpriză”

Artistul, care a cerut iniţial despăgubiri de un milion de euro, spune că războiul cu MCC nu s-a sfârşit. „Banii n-au fost niciodată cu adevărat o miză, ci mai mult un mod de a atrage atenţia presei asupra ilegalităţilor care se petrec la MCC. Voi cere însă o sumă mai mare, pentru că vreau să dezgrop faptul că se încheie contracte de drepturi de autor pe nişte sume imense, de milioane de euro, în timp ce artiştii se milogesc să primească nişte sume derizorii. Dacă nu fac ei recurs, fac eu, pentru că războiul abia începe”, declară Chilian, care anunţă „dezvăluiri-surpriză” despre MCC, în săptămânile următoare.

Theodor Paleologu este rezervat

În opinia lui Florin Chilian, decizia de ieri forţează implicit Guvernul să recunoască un furt. „S-a demonstrat un lucru trist: o instituţie care ar trebui să respecte drepturile de prop

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atenţionare ANM: Cod galben de vânt şi ceaţă în vestul ţării

Mediafax acum o ora
Ambele avertizări Cod galben sunt valabile miercuri dimineaţă, până la ora 10.00. Astfel, vor fi intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 90...120 km/h, în zonele montane de peste 1.800 de metri din judeţele Caraş Secerib şi Hunedoara. De a

O femeie care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de viață, condamnată la închisoare pentru „neglijenţă extremă”

HotNews acum 21 minute
O femeie din Anglia care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de la naștere a fost condamnată la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru „neglijenţă extremă”, transmite BBC, potrivit News.ro. Fetiţa, despre care procurorii

SUA a lovit în Siria un depozit de arme furnizate de Iran. Celule jihadiste sunt încă active în zonele rurale și îndepărtate

G4Media acum o ora
Statele Unite au lovit marţi în Siria un depozit de arme aparţinând unui grup sprijinit de Iran, a anunţat Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM), notează AFP, preluată de Agerpres. „Lovitura a fost efectuată ca răspuns la

Prognoza meteo pentru miercuri, 27 noiembrie. Vremea este în ușoară încălzire în toată țara

Adevarul acum 2 ore
Vremea se mai încălzește puțin față de ziua precedentă, iar temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul perioadei.

Horoscop pentru miercuri, 27 noiembrie 2024. Se conturează un final de etapă sentimentală pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 41 minute
Berbec Traversezi zile importante la capitolul relatii parteneriale si colaborari. Contextul astral de astăzi te ajută sa iei decizii radicale vizavi de activitatile desfasurate in comun cu altii. Este bine sa renunti la persoanele care simti ca nu

Călin Georgescu a chemat presa la poartă, dar a refuzat să răspundă la întrebări. Jurnaliştii: „Şi Vladimir Putin răspunde”

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Călin Georgescu, candidatul care a câştigat surprinzător primul tur al alegerilor prezidenţiale, a avut o ieşire nervoasă, marţi seară, 26 noiembrie, refuzând să răspundă întrebărilor adresate de jurnaliştii chemaţi la Izvorani. De dimineaţă, pe gru

The Guardian: Alegătorii din România sunt furioşi. Ce urmează după victoria şocantă a ultranaţionalistului în primul tur? Voturile vor fi urmărite îndeaproape la Bruxelles şi în rândul aliaţilor

News.ro acum 8 ore
După o răsturnare de situaţie în primul din cele trei voturi decisive care ar putea duce la o orientare a României către o poziţie mai pro-rusă şi mai anti-UE, statul membru al UE şi NATO se întoarce duminică la urne pentru un scrutin parlamentar ur

Influencerul Dorian Popa, condamnat la 8 luni de închisoare pentru că a condus drogat

HotNews acum 8 ore
Dorian Popa, cunoscut influencer în rândul tinerilor, a fost condamnat, marți, la o pedeapsă de 8 luni de închisoare cu suspendare, în dosarul penal deschis după ce, în urmă cu un an, a fost prins conducând sub influența drogurilor. Sentința decisă

Doi soţi din judeţul Mureş, morţi în locuinţă / S-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon

News.ro acum 9 ore
Doi soţi din judeţul Mureş au fost găsiţi, marţi seară, morţi în locuinţă, iar ancheta preliminară a arătat că s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon. ”La data de 26 noiembrie 2024, în jurul orei 20:30, poliţiştii din cadrul I.P.J Mureş au fost sesi

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 7 ore
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

Vremea

București
acum

mie.

3°/8°
joi

5°/7°
vin.

6°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

-1°
mie.

-1°/6°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

4°/6°
Constanta
acum

mie.

5°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/5°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

0°/8°
joi

7°/11°
vin.

5°/7°
sâm.

4°/8°