Dezvoltarea modernă a arheologiei româneşti este legată strâns de numele lui Vasile Pârvan, unul dintre marii noştri savanţi care s-au bucurat şi de o notorietate europeană.

S-a născut la 28 septembrie 1882 la Perchiu, un cătun al comunei Huruieşti, de lângă Bacău. La vârsta cuvenită, şi-a început studiile la Colegiul Naţional "Gheorghe Roşca Codreanu" din Bârlad. Ulterior, familia lui s-a mutat în Bucureşti, unde viitorul om de ştiinţă şi-a făcut studiile superioare. Ajuns student al Universităţii, Pârvan a fost discipolul profesorilor Nicolae Iorga şi Dimitrie Onciul. Câţiva ani mai tîrziu şi-a continuat studiile în Germania, unde a intrat în contact cu ideile şi concepţiile de avangardă ale ştiinţei şi filosofiei europene. Tot acolo şi-a concentrat atenţia asupra studiului istoriei antice, domeniu în care, cu timpul, a căpătăt o extrem de vastă competenţă.

De altfel, cariera lui ştiinţifică va fi influenţată de conceptele umaniste pe care le-a deprins în cursul perioadei petrecute în Germania. Fapt care-l va preschimba, după întoarcerea sa acasă, într-un adevărat reper al culturii româneşti. În afara laturii sale de istoric, Pârvan va fi şi un filosof şi literat deosebit de complex. Prima sa contribuţie scrisă, cea care i-a consfiinţit intrarea în lumea ştiinţifică, a fost "Naţionalitatea negustorilor din Imperiul Roman", lucrare de doctorat, publicată în limba germană, în 1910. Rămas încă de referinţă, acest prim studiu este considerat şi acum una dintre cele mai complexe lucrări privitoare la derularea operaţiunilor comerciale în lumea antichităţii mediteraneene.

Vasile Pârvan avea doar 28 de ani când, în 1910, a devenit membru corespondent al Academiei Române. Ceva mai târziu, deşi încă foarte tânăr, el va fi ales vicepreşedinte al forului ştiinţific suprem din ţara noastră. De-a lungul întregii sale cariere, studi