Corespondenta din SUA
Mi-am revazut orasul natal, Bucurestiul, dupa doisprezece ani, timp in care destinul mi-a purtat pasii pe continentul american Parasisem un oras cuprins de fermentul innoirii, cand inca se mai spera in stergerea cicatricelor dementei dictatoriale, cand cu totii speram in descatusarea unor energii creatoare, indelung reprimate, a unei noi generatii de arhitecti, designeri urbani si, nu in ultimul rand, a spiritului gospodaresc. Aparusera si in Romania meserii noi (ca "urban planner"), edilii erau alesi democratic, fluturand programe si promisiuni, pentru ca, nu-i asa, toate conditiile erau (teoretic) propice unei noi lansari edilitar-urbanistice.
Bucurestiul copilariei mele avea un parfum de tei si platani, ba chiar si mireasma de otetari ai campiei, cu umbra lor saraca, adapostind dupa-amiaze calme de vara. Relieful strazii bucurestene, alcatuit din arcade, stresini, burlane, scari tocite de urmele atator pasi, dadea specificul orasului vechi de jumatate de mileniu. Tavalugului demolator al anilor 80 ii mai rezistasera cateva cartiere patriarhale, Cotroceni, Domenii, si mai rezistase inca ceva: copacii, care vindecau totul, atenuand agresiunea noilor geometrii, straine noua, asupra ochiului. Dar, desi noii guvernanti ne promisesera la inceputul anilor 90 ca nu se vor mai face alte demolari, ca orasul va fi lasat in pace, iata ca acum gasesc un Bucuresti defrisat salbatic, cu peisaje bizare, cu strazi in care se cearta trei epoci deodata, cosmelii interbelice, blocuri ceausiste si vile urate, de actuali mici intreprinzatori. Sulemenit penibil ca o matusa decrepita, in bannere multicolore, impachetand blocurile, de multe ori coscovite, orasul a fost lovit mortal, in inima, de indiferenta si interesele meschine ale unor primari fara nici o legatura de suflet cu metropola. Initial, magazinul Unirea era o constructie cocheta, aerisit
