Fostul internaţional consideră că lupta în Liga I la fotbal se va da la final între Dinamo şi Steaua. Sursa: Octavian Cocoloș
Deşi se află la şase puncte în spatele liderului Dinamo, CFR Cluj este echipa creditată ca favorită la titlu şi în returul campionatului reluat aseară. Investiţiile făcute ar trebui să dea primele roade mâine seară, când ardelenii primesc vizita codaşei CS Otopeni, echipă ca şi retrogradată. Există însă şi persoane care nu văd prea bine CFR-ul. Fostul internaţional Ilie Dumitrescu e fermecat de lotul pe care-l deţine liderul Dinamo, trupă care e obligată să confirme tot mâine, cu Pandurii Tg. Jiu.
“Dinamo are cel mai puternic lot”
EVZ: Domnule Ilie Dumitrescu, care e cea mai puternică echipă din Liga I?
Ilie Dumitrescu: Eu opinez că Dinamo are cel mai puternic lot.
Gică Popescu spune că la „roş-albi” au venit doar „rebuturi”…
Nu ştiu ce a spus Gică Popescu. Eu consider că un atac format din Dănciulescu, Claudiu Niculescu, Florin Bratu, Marius Niculae plus Mitea, Torje şi Zicu nu poate fi unul lipsit de valoare.
Steaua?
Îi are pe Kapetanos, Semedo, Szekely, Dayro Moreno... E un lot valoros.
„Steaua n-are echipă de Europa”
Gigi Becali n-a cumpărat însă nimic în această iarnă…
Echipa are valoare. Steaua n-are echipă de Europa, dar are lot pentru a face faţă în Liga I. Lupta pentru titlu se va da între Steaua şi Dinamo.
Multă lume o vede tot pe CFR campioană…
Eu cred că nu-şi va păstra titlul. Clujul are jucători modeşti, aduşi din campionatul Portugaliei. În afară de Kone, ce fotbalist din actualul lot a mai jucat în grupele Ligii înainte să fi venit la Cluj?
„Nici Şahtior nu poate face nimic în Ligă”
Derby-urile vor face diferenţa?
Bătaia peştelui nu va fi la partidele directe, c