Prima dată am mers să văd modesta căsuţă cumpărată de domnul preşedinte într-o zi ploioasă de săptămâna trecută, spre seară. Simţeam că intru la apă, iar Strada Ştefan Mihăileanu era pustie. Am sunat la o uşă la numărul 6, de unde era lumină. Din interior am auzit: "Nu primim!". L-am întrebat despre Băsescu pe un moşuleţ cu fes şi trening, ieşit să-şi ia ţigări şi mi s-a răspuns printr-o interogaţie: "Matale eşti spion?".
Casa prezidenţială de la numărul 2 părea nelocuită, aşa că am plecat demoralizat spre casă. Am revenit cu forţe proaspete sâmbătă, după prânz, când lumea stă pe acasă.
"MĂCAR A PUS BĂNCI!"
De data asta, în faţa vilei din care bădica Traian deţine un etaj erau parcate două limuzine negre, iar în curte stătea cuminte una metalizată. Când colegul Marin Raica s-a apucat să tragă-n poză clădirea din părculeţul de pe Strada Sfântul Ştefan, am auzit o voce vigilentă: "N-aveţi voie să pozaţi!".
Fusesem avertizaţi acustic de pe o bancă, unde o doamnă, ca să nu-şi ude posteriorul, şedea pe o păturică roz bombon, ţinută de mânuţă de un cetăţean blond. I-am spus că sunt pe domeniu public şi putem să fotografiem ce ne taie muşchiul din cap. Încet-încet, ne-am împrietenit cu doamna (crescută în cartier) şi consortul. Ea e profesoară de română şi, ca un leit-motiv, la tot ce ziceam, o băga cum şi-au bătut toţi joc de învăţământ şi că are doar 14 milioane leafă, după mulţi ani de carieră. Pe motiv că toţi sunt hoţi şi porci, era supărată pe clasa politică în integralitatea ei. Părea puţin nostalgică după vremea Ciuruitului, când "se făcea carte ca lumea". Îşi aduce aminte cum pe cea vreme, în locul lui Băsescu domicilia Ştefan Voitec, preşedintele Marii Adunări Naţionale până în 1974 şi apoi până la moartea sa din 1984, vicepreşedinte al Consiliului de Stat. Bătrânul politician, ţinut de decor de Ceauşescu în comi
