Zapada si promoroaca cazute din belsug in iarna aceasta au trezit in mine nostalgia anilor copilariei, cand satul nostru era parca desprins din basme.

In cateva zile, totul a devenit alb, iar sarbatorile si-au recapatat farmecul de odinioara. Pomii s-au transformat in candelabre uriase, cu milioane de brate, care sclipesc feeric in noptile geroase. Totul pare fantastic, iar linistea este din afara timpului. Si totusi farmecul zapezilor de altadata, care imi ingroapa in amintire copilaria, revine in sufletul meu, mai ales acum, cand a nins la fel ca atunci. Imi amintesc ca inainte de a intra in vacanta de iarna, ca la o comanda a cuiva nevazut, incepea brusc sa ninga si sa cada fulgii albi si pufosi de zapada care acopereau, incet-incet, toata lumea. Ningea si ningea cateva zile si nopti, pana ce totul devenea alb, ca-n basmele lui Andersen. Nu se mai vedeau decat cosurile din care iesea fumul. Atunci gospodarii faceau partie, doar cat sa poata ajunge la animale sau la magazia cu lemne. Troiene uriase ingropau satul, iar linistea aceea magica care se asternea odata cu inserarea era tulburata doar dimineata, de saniile cu zurgalai care treceau pe drum. Grupati in cete, noi, copiii, alergam de dimineata pana seara la sanius.

Gerul care ne inrosea obrajii nu avea nici o putere asupra noastra. Doar foamea ne mai amintea ca trebuie sa mergem acasa. In padurea din apropierea satului se vedeau doar varfurile copacilor. Oare ce faceau animalele salbatice pe o asemenea iarna? ma intrebam curioasa, dar si grijulie, vazand cu cata atentie erau tratate vacile si caprele noastre de catre parinti. Tot ei imi spuneau ca animalele au vizuini si scorburi calduroase, in care si-au strans provizii in timpul verii. Intr-o zi, cand soarele biruise ninsoarea, am observat niste urme ca de pisica pe zapada din gradina. Cateva crengute de pomisori erau roase. "Trebuie sa fie