"Zilele mi se amestecă în minte. Poate pentru că aşa vreau şi acum, după 20 de ani, sau poate mai ales pentru asta. Ce importanţă ar avea? Acum 20 de ani lucram în Iris, adică la fabrica de porţelan din Cluj. Era ca într-un sat.
De la întreţinere trebuia să fac turul fabricii pentru a verifica benzile care legau secţiile din întreprindere. Aşa că ştiam tot ce se întâmpla, auzeam toate glumele noi, ştiam cine vine, unde merge, de ce. Şi, mai ales, ştiam tot ce însemna un flux tehnologic. Deci vedeam toate comenzile noi sau vechi, toate «cerinţele de partid» şi trebuia să mă asigur că totul funcţionează bine. Numele n-am să vi-l spun. Am avut suficiente necazuri cu Secu’ şi oamenii cu ochi albaştrii şi gulere albe nu dorm niciodată. Nici n-au dormit vreodată. Doar că şi-au schimbat, pe alocuri, stăpânii. Pentru cei mai curioşi, o să mă semnez Nicu. Nicu şi-atât. În vremurile alea, oricine era Nicu – era bun.
În februarie 1989 a fost un mare scandal la noi în fabrică. Nu ştiu să fi ajuns în ziarele vremii. Deja Securitatea nu mai avea nici atenţia şi nici interesul de până în anii de dinainte, şi poate şi de aceea n-a fost dat imediat de exemplu negativ. Oricum, nu aveau cu ce anume să se laude. Comitetul Central comandase 12 vase turnate cu aur. Adică porţelanul era acoperit şi decorat cu aur şi apoi venea ars în cuptoare.
Unele părţi din acele vase erau făcute din aur complet, spuneau oamenii care le-au pregătit pentru ardere. Comanda era una urgentă şi trebuia terminată cam într-o săptămână. Aşa că s-a trecut rapid la onorarea ei. Cum altfel putea să fie? În ziua când s-a făcut turnarea, fabrica vuia. Nu se mai văzuse aşa comandă «preţioasă» şi la propriu, şi la figurat. Apoi, spre amiază, fabrica a vuit si mai tare. Vasele de aur dispăruseră toate din… cuptoare. A venit Securitatea, Miliţia. Au făcut cercetări. A
