Vânzătorii de mărţişoare şi de flori bistriţeni sunt nemulţumiţi de vânzări şi de vremea friguroasă. Ei au fost în stradă de la primele ore ale dimineţii şi abia au reuşit să scoată un mic profit într-o zi întreagă. „Ieri, spre exemplu, am băut vreo 10 cafele şi cum luam una, cum era rece. Am stat în frig toată ziua pentru 70 de lei. Foarte prost merge vânzarea. Acum trebuia deja să terminăm cu florile şi să aducem altele de 8 martie. N-am mai avut un an aşa de prost”, spune o femeie de etnie romă.
Mai multe femei în situaţia ei şi-au învoit copiii de la şcoală pentru a le ajuta la vânzări. Alţi copii de romi au ieşit singuri cu vasele cu ghiocei, la intersecţii, prin pasaje sau în faţa unor magazine din centru. Ei nu au autorizaţie şi intră în competiţie cu colegii lor de „breaslă”. „Stau unde găsesc un loc liber. Nu prea am vândut. Banii îi dau la mama să cumpere de mâncare”, spune Stelian, care are doar 9 ani.
Controale la tarabe
Chiar dacă preţurile mărţişoarelor variază între 1 leu şi 5 lei, comercianţii de la tarabe nu o duc mai bine ca vânzătorii de flori. „Nu mi-am scos nici măcar banii pe marfa adusă”, spune un bărbat, care se ocupă de comerţul cu mărţişoare din 1982.
Mai mult, comercianţii au mai plătit şi amenzi, poliţiştii efectuând, zilele acestea, controale la tarabele pentru comerţ stradal. Aceştia au verificat autorizaţiile sau dacă preţurile sunt afişate corespunzător.
Conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud, în zilele de 27 şi 28 martie, s-au aplicat 10 sancţiuni în valoare de 1000 de lei, în baza legii privind activităţile comerciale ilicite.