Regal de sunete, culori si lumini la Sanremo
In week-end, cand tot romanul ar vrea sa se odihneasca si sa se distreze privind la televizor, constati ca - de fapt - nu prea ai ce sa vezi pe canalele romanesti. De cele mai multe ori sunt programate spectacole obosite si filme reluate pana la saturatie. "Deliciul" il fac stirile, avand drept cap de afis alegerile cu paruieli de la Ganeasa, ori reglarile de conturi ale interlopilor de prin mall-urile bucurestene. Ai zice, privind la jurnalele noastre televizate, ca romanilor li se intampla numai lucruri rele. Suficient, insa, pentru mine ca sa ma "retrag" pe alte canale si sa nimeresc la italieni, de exemplu, in plin Festival Sanremo, uitand de indata de-ale noastre mizerii nationale...
...Ei bine, spectacolul oferit a fost, zic insisi italienii, cu mult peste valoarea editiilor din ultimii ani. A 59-a editie s-a desfasurat in acelasi elegant Teatru Ariston, cu decoruri si aranjamente scenice deosebite (scena propriu-zisa pe care cantau interpretii era o suprapunere de discuri de vinil stilizate), cu lume distinsa, la fel de eleganta, vesela, gata sa-si aprecieze si incurajeze favoritii (am bagat de seama ca atunci cand era prezentat un interpret, dar si dupa ce-si incheia melodia, era aplaudat - uneori cu publicul in picioare, dar niciodata aplauzele nu au fost insotite de fluieraturi si nici de tipete isterice, cum s-a impamantenit pe la noi moda...). A fost o adevarata sarbatoare a muzicii, avandu-l ca prezentator pe actorul Paolo Bonolis (laudat de presa - deosebit de severa cu laudele, de obicei), care a presarat pe tot timpul prezentarii glume gustate pe deplin de public. Bineinteles ca din primele randuri ale spectatorilor nu lipsea directorul postului RAI UNO, Claudio Cappon, ca si alte personalitati din televiziune, actori, cantareti. Audienta festivalului a fost anul acesta in medie de 10 milio