"Dacă doi oameni vor să fie împreună, ce înseamnă ce obligaţii morale au? În «Duelul» ni se spune: «Trăiţi urât, doamnelor şi domnilor»."

După „Preţul iubirii” de la Ploieşti, Alexandru Dabija a montat un alt Cehov, de astă dată la Teatrul Naţional, la Sala Atelier, unde pune în scenă pentru prima dată. Suntem în faţa unui „Duel”, dramatizat chiar de regizor.

O femeie care sfidează regulile unei societăţi pline de prejudecăţi (Diana Dumbravă), o comunitate cu un doctor bonom (un Vlad Ivanov extraordinar: domnul Bebe, monstruos în „432”, se preschimbă miraculos într-un suflet generos, căruia îi curg altruist lacrimi pe obraji), un diacon căruia îi place bârfa şi să tragă cu pistolul (Marius Rizea), o femeie „morală”, simplă, dar care nu pregetă să stigmatizeze prin prisma unor mentalităţi strâmte (Ana Ciontea, revenită în ţară după o experienţă teatrală de peste 10 ani în Franţa), un amant ratat şi laş, care vrea să fugă de responsabilităţi (Gavril Pătru, cunoscut din telenovele). Duelul se dă între Von Koren (Răzvan Oprea) şi amantul Laevski, căruia Koren nu-i mai suportă micimea.

Te şochează bârfa continuă din această comunitate de azeri şi de ceceni, aflată la un capăt de lume şi de plictis, cu micile lor tabieturi, cu picnicuri presărate cu mari discuţii filosofice şi morale. Viaţa intimă e pusă pe tapet, totul se discută, totul e comentat, totul e hâtroşenie, totul e şoptit la ureche. Viaţa ta nu mai e a ta, ci a oamenilor din jur, care ştiu să te judece şi iar să te judece, în ciuda unor bune intenţii evidente. Dar dacă tot bârfesc, măcar o fac cu un umor care te face să râzi cu lacrimi.

O poveste despre relaţia dintre bărbat şi femeie, „tratată ca o romanţă. Dacă doi oameni vor să fie împreună, ce înseamnă ce obligaţii morale au?”, într-un lăcaş din munţii Caucazului, plin de manguste şi de prejudecăţi. Poate