Brazilia trăieşte în, prin şi pentru spectacol. Ajungînd acolo, întelegi de ce carnavalul din Rio este emblematic pentru cultura braziliană.
Şoferii de autobuz conduc spectaculos de repede, femeile şi bărbaţii sunt spectaculos de fierbinţi, vegetaţia îşi celebrază viaţa în culori intense, la chef oamenii nu rezistă să nu “facă spectacol” (sensul peiorativ aparţine altei culturi decât cea latino-americană.
Viaţa e un carnaval, şi particpanţii îl savurează pe toată scala lui de vibraţii cromatice. Din observaţiile-mi subiective şi incomplete, brazilienii, când nu au ce face, cântă. Îşi confecţionează rapid un instument de percuţie, dintr-un lighean, o cutie goală de vopsea, un tomberon, un castron, ce vreţi dumneavoastră, şi lasă ritmul sa le curgă prin mâini.
30 de ore cu autobuzul de la Rio de Janiero la Salvador do Bahia
Sărăcie, după stadardele occidentale, există cu prisosinţă în Sudamerica. Însă nu poţi să nu te întrebi, văzând pretutindeni în jur zâmbete şi oameni bucuroşi de te miri ce, nu poţi să nu te întrebi, filosofic, ce-o fi de fapt bogăţia, şi parcă nu mai eşti aşa de sigur, amintindu-ţi vreun oraş est-european cu hoteluri de 5 stele, trist şi gri, că bogăţia stă în modelul cel mai nou de telefon mobil, autoturism sau un cont în bancă, pentru care trebuie să slugăreşti zi de zi, cu capul plin de probleme şi sufletul amânat mereu pe un mîine intangibil.
Mă cheamă Amazonul, şi nu îi rezist. Aşa că într-o zi, încă nerestabilită complet după o trataţie cu macoña în camera “hostessei” hostelului, pornesc spre nord în autobuzul Rio-Salvador, gândindu-mă că o să am timp suficient să dorm 22 de ore, cât aflu că va dura drumul. În realitate, vor fi 30 de ore.
Drumul mă costă 100 de dolari, preţ la care nu prea poţi să te tocmeşti întrucât nu există decât categoria de autobuze lux şi supe
