Mesajul a fost trimis. Multumesc!

OFTALMOLOGIE / Strabismul

Publicat in Jurnalul, duminică 1 martie 2009 ·

Românul, ca de obicei, a găsit mai multe variante de ziceri pentru acelaşi lucru. Despre cel care priveşte cruciş, românul poate zice că "priveşte cu un ochi la slănină şi cu altul la făină", că e saşiu, că vede nasul cu un ochi şi cu celălalt vede urechea.

Medicina îi zice bolii acesteia strabism. Explică defectul de a nu avea ochii în paralel profesor doctor Monica Pop, directorul Spitalului de Urgenţe Oftalmologice. Apariţia bruscă a strabismului la adult este mai gravă decât strabismul cu care se nasc copiii. El este o urgenţă. Mai gravă e situaţia când strabismul este la un ochi faţă de situaţia când el se schimbă de la un ochi la altul. În cazul strabismului apărut brusc la adult e vorba şi de o diplopie, adică omul vede dublu şi trebuie subliniat că este o boală neurologică, nu oftalmologică. Ea apare în câteva secunde şi un ochi deviază de la axa lui. Sunt mai multe cauze: accidentul vascular cerebral, tumorile, traumatismele, chiar şi neurovirozele, adică o răceală, o gripă, o viroză digestivă, o zona-zoster. Omul vede cu ochiul alunecat de la locul lui, dar imaginile celor doi ochi nu se suprapun, adică suferindul vede bine cu fiecare ochi în parte, dar când se combină imaginile prinse de cei doi ochi el vede dublu. Cel mai des ochiul deviază spre nas. Soluţia până se vindecă este ca ochiul cu strabism să fie acoperit. Bolnavul trebuie să meargă imediat la medic. Medicul îi dă medicamente de protecţie a vaselor şi face recomandarea unei terapii specifice sistemului nervos. Dacă e vorba de o tumoare, ea este operată sau iradiată. După operaţia de strabism, când ochiul deviat este rearanjat în poziţia firească, se întâmplă ca omul să vadă dublu, ceea ce este o stare foarte rea.

Românul, ca de obicei, a găsit mai multe variante de ziceri pentru acelaşi lucru. Despre cel care priveşte cruciş, românul poate zice că "priveşte cu un oc

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 4 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 11 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 8 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Horoscop 7 iulie 2025. Vești despre carieră pentru Gemeni, iar Peștii trebuie să fie atenți la decizii

Mediafax acum 4 ore
Horoscop 7 iulie – Berbec Este o zi bună pentru introspecție și clarificarea unor aspecte financiare importante. O abordare calmă și atentă te ajută să eviți conflictele impulsive. Horoscop 7 iulie – Taur Din punct de vedere financiar, ești pe un te

Vremea

București
acum

26°
lun.

25°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/28°
Iasi
acum

21°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
joi

15°/25°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

18°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

22°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°
joi

12°/21°