Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Recesiunea readuce sifonul pe masa românilor

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 1 martie 2009 ·

Apa carbogazoasă „la comandă” are din nou căutare, pentru că este de patru-cinci ori mai ieftină decât cea minerală. Sursa: Anita Vizireanu

Puţinii proprietari de sifonării care mai există au de ce să se bucure, pe timp de recesiune. Încet, dar sigur, clienţii amatori de apă cu bule, care pişcă la limbă, le trec pragul mai des ca anul trecut. Nu doar criza îi îndeamnă pe români să regăsească sifonul clasic, ci şi nostalgia şpriţului adevărat. În aceste condiţii, maşinile de umplut sifoane de producţie autohtonă, din perioada anilor ’90, reîncep să „duduie” spre maximum. Preţul unui litru direct de la producător variază între 0,30 lei şi 0,50 lei.

Clientelă diversificată

Sifonăria din Piaţa Drumul Taberei (fostă Moghioroş) este „pe val”, deşi, „după cum a mers în ultimii doi-trei ani, credeam că ne desfiinţăm”, zâmbeşte vânzătoarea tânără, în timp ce cu coada ochiului supraveghează cantitatea de sifon care umple recipienţii din plastic. „Chiar dacă acum este mai rece, tot avem cel puţin 10-12 clienţi pe zi, în cursul săptămânii. Sâmbăta şi duminica, trecem şi de 100. Nu sunt aşa de mulţi ca acum 7-8 ani, dar oricum mai numeroşi ca anul trecut, pentru această perioadă. Şi nu doar pensionari! Vin de toate vârstele”, a constatat tânăra brunetă.

Nici nivelul banilor din buzunar nu mai este întotdeauna un reper pentru cei care preferă sifonul. „Sunt pensionar militar, am peste douăzeci de milioane, dar tot n-aş renunţa la sifon! Apă minerală cumpăr doar când am musafiri, că unii sunt mai pretenţioşi”, spune un pensionar, care se recomandă simplu. La nivel de Bucureşti, oficialii Primăriei Generale consideră că mai există totuşi peste 200.

Ardealul a dat tonul

Ca şi la începutul secolului XX, când primele sifonării apăreau în Transilvania, şi în prezent revelaţia s-a produs tot în această regiune a

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

INCENDIU la locomotiva unui tren de călători în gara Balota. Circulația feroviară, întreruptă timp de aproape patru ore

Gandul acum o ora
Un incendiu izbucnit miercuri dimineață la locomotiva unui tren de călători în gara Balota, județul Mehedinți, a provocat evacuarea a aproximativ 300 de pasageri și întârzieri uriașe în traficul feroviar. Pompierii din cadrul ISU Mehedinți au fost a

O femeie care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de viață, condamnată la închisoare pentru „neglijenţă extremă”

HotNews acum 2 ore
O femeie din Anglia care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de la naștere a fost condamnată la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru „neglijenţă extremă”, transmite BBC, potrivit News.ro. Fetiţa, despre care procurorii

Aplicaţia informatică de la RAR a redevenit funcţională

Mediafax acum o ora
Reprezentanţii Registrului Auto Român anunţă că problema apărută zilele trecute în camera serverelor centrale ale instituţiei a fost remediată. Aplicaţia informatică a redevenit funcţională, au anunţat cei de la RAR. În paralel, sunt introduse în si

SUA a lovit în Siria un depozit de arme furnizate de Iran. Celule jihadiste sunt încă active în zonele rurale și îndepărtate

G4Media acum 3 ore
Statele Unite au lovit marţi în Siria un depozit de arme aparţinând unui grup sprijinit de Iran, a anunţat Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM), notează AFP, preluată de Agerpres. „Lovitura a fost efectuată ca răspuns la

Peste 200 de militari vor defila de Ziua Naţională, la Braşov

Buna ziua Brasov acum 7 ore
Ziua Naţională a României va fi marcată la Braşov cu un ceremonial ce va avea loc pe B-dul Eroilor, începând cu ora 12.00. Alături de militari, la festivitate vor participa atât oficialităţi locale şi cadre militare din structuri aflate în compunere

Israelul avertizează libanezii strămutaţi să nu se întoarcă acasă, în ciuda armistiţiului cu Hezbollah

HotNews acum o ora
Un acord de încetare a focului între Israel și Liban, pe o perioadă de 60 de zile, a intrat în vigoare miercuri dimineață. În ciuda acestuia, Israelul a avertizat libanezii strămutaţi să nu se întoarcă la casele lor, potrivit BBC. Asta pentru că, de

The Guardian: Alegătorii din România sunt furioşi. Ce urmează după victoria şocantă a ultranaţionalistului în primul tur? Voturile vor fi urmărite îndeaproape la Bruxelles şi în rândul aliaţilor

News.ro acum 10 ore
După o răsturnare de situaţie în primul din cele trei voturi decisive care ar putea duce la o orientare a României către o poziţie mai pro-rusă şi mai anti-UE, statul membru al UE şi NATO se întoarce duminică la urne pentru un scrutin parlamentar ur

O delegaţie ucraineană face o vizită la Seul pentru a cere arme, relatează presa sud-coreeană

HotNews acum 2 ore
O delegaţie ucraineană condusă de ministrul Apărării, Rustem Umerov, vizitează Coreea de Sud în această săptămână pentru a solicita ajutor în materie de armament care să fie folosit în războiul cu Rusia, potrivit mass-media de la Seul, informează Re

Activist pentru drepturile animalelor, acuzat de atentate, prins după ce a fost căutat de peste 20 de ani de FBI

HotNews acum o ora
Daniel Andreas San Diego, un activist căutat de autoritățile americane în legătură cu trei atentate cu bombă comise în California în 2003, a fost arestat luni în Ţara Galilor, a anunţat marţi FaBI, potrivit News.ro care citează France 24. Activistul

Influencerul Dorian Popa, condamnat la 8 luni de închisoare pentru că a condus drogat

HotNews acum 10 ore
Dorian Popa, cunoscut influencer în rândul tinerilor, a fost condamnat, marți, la o pedeapsă de 8 luni de închisoare cu suspendare, în dosarul penal deschis după ce, în urmă cu un an, a fost prins conducând sub influența drogurilor. Sentința decisă

Vremea

București
acum

mie.

3°/8°
joi

5°/7°
vin.

6°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

-0°
mie.

-0°/6°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

4°/6°
Constanta
acum

mie.

6°/8°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/5°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

0°/8°
joi

7°/11°
vin.

5°/7°
sâm.

4°/8°