Desi se numeşte Washington şi este in District of Columbia (DC), toata lumea îi spune DC (disi). Aici va fi casa noastră pentru următorii câţiva ani. Soţul meu s-a pliat destul de bine pe spiritul ăsta american. Eu nici măcar nu ştiu încă ce este, care este esenţa. Am venit aici cu spirit de insular. Se pare că cei 16 ani trăiţi în comunism şi-au pus amprenta mai mult decât m-aş fi asteptat.
Nici toate călătoriile de după nu m-au pregătit pentru America. Credeam că nu-mi va fi greu şi că voi reuşi să descifrez măcar unele dintre secretele oamenilor, ale locurilor. Nu era pentru prima dată când mă aflam într-o ţară străină pentru ceva mai mult decât obişnuitele săptămâni de concediu.
Sigur că am înţeles, la un moment dat, că trebuie să las la o parte orice idee preconcepută şi să primesc totul ca pe ceva nou, cu bucurie. Ar fi trebuit să ştiu că, odată cu şcoala, nu se termină şi învăţatul.
Primul lucru care te izbeşte aici, la DC este faptul că logica ta, cea cu care te descurci oriunde în Europa, în orice oraş sau sătuc, nu prea mai funcţionează. Dimensiunile sunt la altă scară. Acasă, călătoria până la parinţi mi se parea că ţine o veşnicie. Şi nu dura decât cinci ore. Aici, suntem fericiţi că ajungem, în aproximativ acelaşi timp, la New York. Ca să ajungem cu maşina la Atlanta ne-a luat o zi întreagă, pe timp de vară. Până la Seattle, San Francisco sau Los Angeles am avea de străbătut ţara asta imensă de pe o coastă pe cealaltă şi am merge cu maşina câteva zile, depinde de destinaţie.
DC-ul, un oraş atipic
Am fost prevenită să nu îl iau ca etalon, pentru că nici un alt oraş de aici nu se aseamănă cu DC. Se învecinează cu două state, Virginia şi Maryland. Am avut surpriza să plec la plimbare, şi la capatul celălalt al unuia dintre podurile de piatră de peste Potomac să vad un indicator care îmi ura ”bun-
