Erau tineri şi nerăbdători să experimenteze lucruri noi în peisajul jazz-rock-ului. Îşi intitulaseră febra artistică Basorelief.

În cenuşiul societăţii totalitare de la sfârşitul anilor ’70, trupa studenţească Basorelief încerca, neobosită, toate "ciudăţeniile" jazz-rock-ului. Din fericire, tinerii amatori de acorduri rare aveau norocul să respire într-un peisaj mult mai interesat de experimente muzicale decât cel actual. "Probabil pentru a compensa uniformizarea extremă dată de regimul comunist", crede Mugurel Vrabete.

ÎN SFERA MIRACULOASĂ. Artistul a primit atunci un dar de preţ: a fost introdus, împreună cu ceilalţi membri din Basorelief, în sfera miraculoasă a creatorilor din elita muzicii şi a poeziei româneşti. Nu poate uita nici azi momentul în care a început să fie purtat de suflul unic al lui Mircea Vintilă. "Propunerea lui Mircea Vintilă de a cânta împreună cu noi, nu ştiu de unde venită, ne-a făcut mândri. Aveam ocazia să fim părtaşi la acel lucru important şi exclusiv reprezentat de avangarda muzicii libere. Mircea a venit în sala noastră de repetiţie de la Casa Studenţilor Preoteasa şi am cântat împreună de parcă am fi visat cântecele în noaptea de dinainte.

Încă nu era, pe atunci, un lucru obişnuit ca un folkist să cânte cu trupă, aşa că nu aveam un model pe care să-l urmăm. Nu au fost multe piese, poate două sau trei, pregătite pentru o emisiune tv. Am făcut ce am ştiut mai bine ca muzicieni în toate acele piese, dar adevărul este că aripile noastre s-au deschis, ca în «Pelicanul», una dintre piesele făcute împreună, în momentul în care prin Mircea am atins sfera miraculoasă a oamenilor ca Florian Pittiş sau Dorin Liviu Zaharia. Erau nume pe care le auzisem şi le bănuiam a face parte din elita neştiută a muzicii şi a poeziei", povesteşte Mugurel Vrabete.

LUCRURI DE NEPOVESTIT. Sub bagheta disci