Iubitor de ironie, de discreţie şi de profunzime. Versurile cântate de el pot fi un regret şoptit.
Oscar Wilde spunea că singurele lucruri pe care nu le regretă niciodată sunt greşelile. Şi Mircea Vintilă cântă despre aceleaşi regrete.
Radu Anton Roman i-a făcut lui Cioculeţ un portret care şi astăzi îşi păstrează culorile evocării: "Nu aş vorbi despre o «reţetă» în succesul lui Mircea Vintilă. Mi-aş aduce doar aminte despre vremea în care s-au născut primele sale cântece, despre acel teribil, exuberant şi zăpăcitor an 1968: eram contemporani, din plin, cu fenomenul hippy («puterea florilor») din San Francisco, cu «revoluţia» studenţească franceză, cu primăvara de la Praga. Cântau Beatles, Hendrix, se năştea hard-ul, se fetişiza muzica psihedelică şi underground. Îi divinizam pe Donovan, Dylan, Baez. Cuceream la Bucureşti, printr-o neaşteptată, spontană «manifestaţie» studenţească, dreptul la vacanţă de Crăciun (mai ţine oare minte cineva ciudata, anarhica izbucnire din Bucureşti?!). Mircea Vintilă e unul dintre «produsele» acelui timp, în care se cânta bine, sub un stindard. Se cânta chiar foarte bine! Mircea era unul dintre «folk-iştii» iubitori de ironie şi gingăşie, de discreţie şi profunzime, de joc şi provocare. Versurile – proprii sau ale altora – erau o caricatură duioasă ori nostalgică, un regret şoptit, un oftat de-abia auzit după perfecţiunea mereu ratată, mereu accesibilă. A mai schimbat el orchestraţia, a mai adăugat ritmuri, percuţie, dar a păstrat ce era de păstrat: muzica bună, textele delicate şi subtile, jocul aparenţelor. Marile sale sentimente şi tristeţi sunt şi astăzi rostite cu discreţie şi autoironie. Mi-e drag oricând să-l ascult, îi admir inteligenţa cu care dă valoare şi fineţe unei muzici adresate, prin definiţie, tuturor".
A FI SAU A NU FI. Singurul regret al lui Woody Allen este că nu este al
