Depozitarul cel mai prodigios al amintirilor hazoase despre Mircea Vintilă este poetul şi publicistul George Stanca.

De la George Stanca am aflat de unde i se trage lui Mircea Vintilă porecla (sau supranumele) de Ciocu: era "pseudonimul" lui de cartier, prescurtarea de la Mirciocu. Adică Ciocu! S-au cunoscut în 1969, la Student Club, unde au vrut să facă o trupă împreună. "Eu tocmai plecasem din formaţia Odeon, unde fusesem solist vocal – povesteşte Stanca. Mai făceau parte din acel grup Nicu Enache şi actualul ziarist Horia Alexandrescu. Mă păcăliseră la bani şi i-am părăsit… Aici, la Student Club, l-am cunoscut pe Mircea Vintilă, cu care am încercat să fac o altă formaţie. Mircea studiase violoncelul, avea ceva şcoală muzicală, dar amândoi voiam să fim solişti vocali. Eu îl tot împingeam spre instrumente: «Cântă, bă, şi tu la chitară, la contrabas, la ceva, că te pricepi». El, nimic, voia solist vocal. Şi eu la fel… Până la urmă eu am renunţat la cariera muzicală înainte de a o începe şi am intrat în Cenaclul Flacăra ca redactor, iar Ciocu s-a apucat să cânte folk."

TUTUIREA. La scurtă vreme, în baza vechilor proiecte nerealizate, Stanca l-a adus pe Ciocu la Păunescu (tot el îl adusese, la cererea "boss-ului", pe Doru Stănculescu). "Păunescu l-a plăcut foarte mult şi l-a păstrat în Cenaclu. Şi aşa a început nebunia cu Flacăra, cu marile turnee, cu chefurile celebre de după, la care tot folk se cânta şi aşa mai departe. La chefurile astea s-a născut şlagărul emblematic al lui Ciocu Vintilă, «Un’ te duci tu, mielule?», pe nişte versuri populare, la care Păunescu a făcut finalul." Perioada Cenaclului Flacăra a fost, probabil, cea mai plină de întâmplări, care mai de care mai pline, unele de haz, altele de tâlc. "O fază haioasă a fost când Păunescu a luat decizia istorică să-l tutuim – povesteşte George Stanca. Ne-a chemat pe mine şi pe