În urma articolului meu de săptămîna trecută " "Vaticanul şi evreii" " doamna profesor Francisca Băltăceanu mi-a trimis un mesaj în care face binevenite precizări referitoare la rugăciunea pentru evrei din mai vechile liturghiere catolice. Îmi cer iertare faţă de cititori pentru faptul de a mă fi referit la această rugăciune în mod inexact, ţinînd seama mai ales de reacţiile pe care le-a stîrnit în presă decizia de a permite o mai largă oficiere a vechii liturghii romane. Îi sînt recunoscătoare Franciscăi Băltăceanu pentru precizări şi pentru bunăvoinţa cu care contribuie la cordialitatea între religii (Anca Manolescu).
Felicitări pentru curajul de a aborda în Dilema veche problema "fierbinte" a Liturghierului din 1962, încadrînd-o echilibrat în ansamblul relaţiilor între Bisericile apusene şi evrei; e păcat să se încingă atmosfera degeaba! O singură clarificare poate că ar fi necesară, apropo de textul liturgic. Acceptarea (la începutul lui 2008) a folosirii de către unii a Liturghierului din 1962, deci de dinaintea Conciliului Vatican II, este o concesie făcută paseiştilor, care oricum nu sînt prea mulţi: ideea e că grupul retro mai bine să folosească Missalul vechi (cu ilustraţiile lui de epocă cu tot), decît să nu se mai ducă la biserică sau să-şi facă una clandestină!
Nu se spune nicăieri în el că evreii ar "deicizi", niciodată nu s-ar fi admis aşa ceva astăzi. Rugăciunea "incriminată" nu face parte din textul Liturghiei, deci nu riscă să fie auzită toată ziua de credincioşii "nostalgici". Este vorba de textul vechi (remaniat totuşi, faţă de ediţia din… 1570, pentru că s-au scos expresii care puteau suna prea de tot, există un tabel comparativ în http://veritatis.free.fr/Documents/) al unei rugăciuni care se spune o singură dată pe an, anume în Vinerea Mare. Atunci se face, tradiţional, o rugăciune universală, pentru toţi şi toate (cler, popor,
