Romanii s-au obisnuit atat de mult in ultimii ani cu aberatiile justitiei, incat rare sunt cazurile in care o sentinta mai e subiect de prima pagina al ziarelor, indiferent cat de rupta de realitate sau nedreapta ar fi respectiva hotarare judecatoreasca. Totusi, sentinta pronuntata in cazul doctorului Razvan Tranca, acuzat de o adolescenta de 17 ani, ca a violat-o si a aruncat-o pe geam de la etajul 6, a reusit sa prinda prima pagina a ziarelor, saptamana trecuta. Astfel, medicul a fost achitat pentru viol si a primit inchisoare cu suspendare pentru ca a aruncat-o pe geam pe victima. Acest gen de sentinte sunt posibile tocmai din cauza conceptiei ca nimeni nu se poate amesteca in sistemul judiciar, oricate abuzuri s-ar comite in salile de judecata, invocandu-se principiul independentei justitiei. Iar hotararile judecatoresti care difera de la cer la pamant pe cauze similare sau identice au devenit o normalitate, inclusiv in vestul tarii. Practici "unitare"
Felul in care au fost instrumentate cauzele de viol ajunse in ultimii trei ani pe rolul instantelor timisene ar fi un bun exemplu practic pentru a se dovedi practica unitara a instantelor, pe care o lauda din timp in timp Consiliul Superior al Magistraturii. Se poate concluziona, analizand aceste hotarari judecatoresti, ca pentru fapte relativ similare se poate da orice pedeapsa, mergand de la inchisoare cu suspendare pana la 15 ani inchisoare cu executare. Despagubirile date victimelor sunt si ele fixate in niste limite care depasesc logica normala, iar majoritatea infractorilor care comit acest gen de fapte fac recurs dupa recurs, stiind, din practica instantelor timisene, ca au sanse de a li se admite apelul.
Exemplele de cauze antagonice, din punct de vedere al pedepsei, sunt nenumarate. O pedeapsa de 15 ani inchisoare cu executare, pedeapsa destul de mare si pronuntata destul de rar, a fost de
