În judeţul Alba, obiceiurile de prindere a postului se păstrează vii, indiferent de etnia majoritară într-o comunitate. Săptămâna trecută, saşii - cei mai mulţi reveniţi în locul de baştină pentru acest eveniment - au sărbătorit Cârnilejiul, sâmbătă magiarii din Rimetea au sărbătorit Înmormântarea Fărşangului, iar, ieri, românii din satele din apropiere de Alba Iulia şi de Blaj au sărbătorit Hodaiţa şi Silitul. Hodaiţa este un obicei cunoscut şi sub numele de sitirită, hodiţă sau alimoie, care îşi are originile în practica ţăranilor agricultori cu credinţe păgâne din trecut. Bătrînii din Oarda de Jos, acum localitate aparţinătoare municipiului Alba Iulia povestesc că la fiecare început de primăvară, resturile vegetale din câmpuri trebuie adunate şi arse în vârful celui mai înalt deal. Momentul ales pentru această "curăţenie de primăvară" are o simbolistică aparte, marcând curăţarea păcate şi alungarea spriritelor rele înainte de intrarea în Postul Paştelor.
Pavel Popa, care are acum 71 de ani, îşi aminteşte transformările pe care le-a suferit acest obicei de-a lungul timpului. "În copilărie, legam un smoc de paie, împlântam o furcă, îi dădeam foc şi ne învârteam cu paiele arzând şi altele din astea", a povestit Pistol. Era şi prilej de a striga numele tinerilor care se plăceau, "să le facă pod".
"După anii '50, după război, au apărut conservele. Şi atunci puneam într-o cutie goală de conserve, cenuşă şi o cârpă cu petrol lampant şi îi dădeam foc. Şi iarăşi ne învârteam cu ele arzând până ne durea mâna. După '80-'85, am început să dăm foc la cauciucuri şi aşa se întâmplă şi astăzi", a sintetizat Pavel Popa evoluţia obiceiului.
La Straja, Sitirita, era folosită pentru a da în vileag întâmplările nepermise de pe timpul iernii, aşa numitul obicei al "strigării peste sat", numele celor care au păcătuit fiind strigat să ştie toată l
