Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat, astăzi, că proba la care va fi supus candidatul PSD la prezidenţiale va fi testarea dinţilor, ca la şerpi, astfel încât să se identifice un candidat cu dinţii tari, care, atunci când „prinde căpăţâna celui care trebuie, să i-o sfărâme".
Chestionat în legătură cu modalitatea în care comentează afirmaţiile lui Năstase, care a apreciat că, în eventualitatea coabitării PSD-PDL la guvernare, un candidat PSD „fără dinţi" va avea şanse foarte mici, Vanghelie a declarat: „În Biroul Permanent nu am văzut pe nici unul fără dinţi, aşa că cred că era o glumă. Cred că dorea să se refere că trebuie un candidat cu dinţi mai tari". În privinţa moduluide identificare a candidatului cu „dinţii tari", preşedintele PSD Bucureşti a afirmat că întâi îl va găsi apoi îl vor verifica, asemenea formulei folosite la şerbi, atunci când li se verifică dinţii. „Această formulă o aplicăm. Găsim unul cu dinţi foarte tari. În momentul în care prinde căpăţâna celui care trebuie, să i-o sfărâme".
Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat, astăzi, că proba la care va fi supus candidatul PSD la prezidenţiale va fi testarea dinţilor, ca la şerpi, astfel încât să se identifice un candidat cu dinţii tari, care, atunci când „prinde căpăţâna celui care trebuie, să i-o sfărâme".
Chestionat în legătură cu modalitatea în care comentează afirmaţiile lui Năstase, care a apreciat că, în eventualitatea coabitării PSD-PDL la guvernare, un candidat PSD „fără dinţi" va avea şanse foarte mici, Vanghelie a declarat: „În Biroul Permanent nu am văzut pe nici unul fără dinţi, aşa că cred că era o glumă. Cred că dorea să se refere că trebuie un candidat cu dinţi mai tari". În privinţa moduluide identificare a candidatului cu „dinţii tari", preşedintele PSD Bucureşti a afirmat că întâi îl va găsi apoi îl vor verifica, asemenea fo