În 1989, timpul fotomodelelor de pe coperţi de revistă, cu zâmbet seducător şi forme apetisante întreţinute cu apă plată şi lămâie era încă departe. Atunci, la casele de modă din municipiile reşedinţă de judeţ, prezentările se făceau de tovarăşele cooperatiste din câmpul muncii. Bineînţeles, ajungeau pe podium doar cele cu aspect fizic plăcut. În multe cazuri frumuseţea naturală a acestora ar fi eclipsat-o pe cea a modelelor de astăzi, dependente de tehnicile spa şi iscusinţa chirurgilor plasticieni.
În anii ’80, Rodica Dima a făcut parte din echipa prezentatoarelor vestimentare ale Casei de Modă Brăila. Lucra la Cooperativa Meşteşugărească "Viitorul", ca muncitor calificat la secţia Mode-Pălării, iar "cariera" sa de model a început când cineva de la atelierul tehnic a întrebat-o: "Avem un model drăguţ de rochie, nu vii puţin să-l probezi?". A probat rochia, iar colegii au observat că are un mod natural de a atrage atenţia. "Posibil că a contat şi faptul că eram şi la Şcoala Populară de Artă – secţia coregrafie, într-o echipă formată din 12 fete. Eram foarte ocupată cu programul de muncă şi cu coregrafia, iar când m-au întrebat dacă vreau să fac prezentări de modă am spus că nu am timp. Am acceptat, în final, să particip, pentru că nu l-am putut refuza pe preşedintele de la acea vreme al cooperativei, care era un om deosebit", îşi aduce aminte Rodica, recunoscând că a avut şi un beneficiu din această activitate: reuşea din când în când să fenteze "prestaţiile" în agricultură, obligatorii atunci pentru toţi oamenii muncii. Urmare a directivei de partid "să aducem valută în ţară", Casele de Modă judeţene din cadrul cooperativelor meşteşugăreşti lucrau pentru export.
Mare parte din ce se făcea la Brăila ajunge în Olanda. Sursa de inspiraţie a tehnicienilor din atelierul de creaţie erau revistele de modă
