Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cupsa urmeaza trend-ul divorturilor in PNL

Publicat in Ziua Constanta, luni 2 martie 2009 ·

Presa centrală a prezentat pe larg detalii despre divorţul liberalului Bogdan Olteanu. După un mariaj destul de lung şi după ce au conceput împreună doi copii, PNL-istul şi soţia sa au decis să-şi despartă drumurile. 

Divorţul lui Olteanu a atras atenţia asupra unui lucru: PNL-iştilor le place divorţul. De la Călin Popescu-Tăriceanu, liderul partidului, la Olteanu, Sebastian Vlădescu sau Adrian Cioroianu, liberalii au trecut prin multe procese de separare de consoarte. Şi, probabil, pentru a-şi arăta dragostea pentru partidul din care face parte şi pentru doctrina divorţurilor pe care o urmează cei mai mulţi dintre PNL-işti, până şi fostul director al CN Administraţia Canalelor Navigabile SA, Ovidiu Cupşa, nu s-a lăsat mai prejos. Acţiunea înaintată de Alegra Cupşa pe 3 iulie 2008, înregistrată cu numărul de dosar 13675/212/2008, s-a finalizat în noiembrie anul trecut. Instanţa a admis acţiunea de divorţ şi desfacerea căsătoriei dintre Ovidiu şi Alegra, din culpă comună. Cei doi îşi uniseră destinele pe 9 aprilie 1991, la starea civilă a localităţii Liriu din judeţul Bistriţa Năsăud. Cei doi copii ai fostului cuplu Cupşa, Almeria-Lerida (născută pe 1.02.1998) şi Edmond (15.07.2000) au fost încredinţaţi Alegrei, în vederea creşterii şi educării. Fostul şef al ACN-ului, liberalul Cupşa, va plăti pensie alimentară de 1.050 de lei pentru fiecare copil, de la data pronunţării şi până la majoratul celor doi. Dacă în vremurile fericite cei doi nu împărţeau numai patul, ci şi afacerile, se pare că divorţul le-a cam stricat afacerile. Aşadar, Ovidiu şi Alegra nu mai au nicio acţiune la comun, în nicio firmă. Liberalul apare implicat în societăţile 1000 Brain Global Engineers SRL, Eurostart Consult SRL, CTV Media Group SA, SC Eurotrust SRL şi SC Euromaster SRL, pe când fosta sa consoartă figurează în acţionariatul firmei Free M Network SRL. În orice caz, divorţul pare să

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru a repara dezastrul provocat de inundații. Ciucă, atac la Ciolacu: Nu a participat la discuții

Libertatea acum 47 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunțat vineri, 20 septembrie, că țara noastră va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii, dar a adăugat că premi

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum o ora
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii

News.ro acum o ora
Prefectura Bucureşti anunţă, vineri seară, că în şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convicatră pentru miercuri, se discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii. ”Pre

MAE a publicat ghidul alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare

Mediafax acum 2 ore
MAE anunţă publicarea ghidului alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din noiembrie-decembrie 2024. Este vorba despre „Ghidul alegătorului prin corespondenţă - alegerile pentru Preşedintele României din anul 2

Rusia avertizează Republica Moldova să nu găzduiască avioane F-16 destinate Ucrainei

G4Media acum 3 ore
Ministerul de Externe rus a cerut vineri Republicii Moldova să nu se implice în conflictul din Ucraina, declaraţie ce face referire la informaţii despre o presupusă amplasare la baza aeriană de la Mărculeşţi a unor avioane F-16 destinate Ucrainei, r

Victor Ponta redevine doctor. Ordinul prin care i s-a retras titlul a fost anulat de Curtea Supremă

HotNews acum 5 ore
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii

Guvernul Serbiei a stabilit reintroducerea serviciului militar obligatoriu/ Unii experți militari au criticat planul

G4Media acum 56 minute
Miniștrii guvernului Serbiei au convenit vineri să reintroducă serviciul militar obligatoriu care a fost abolit în urmă cu 14 ani, a declarat președintele Aleksandar Vucic, lăudând decizia ca fiind un pas important pentru îmbunătățirea pregătirii de

Un nou eșec major pentru justiția română: Dosarul Revoluției, întors din nou la Parchetul Militar pentru refacerea anchetei

Wall-Street.ro acum 7 ore
Situație rușinoasă pentru justiția română: judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că rechizitoriul din dosarul "Revoluţiei", în care este acuzat fostul preşedinte Ion Iliescu, conţine nereguli şi au decis trimiterea dosarului la P

Ghid: Cum se poate vota prin corespondență la alegerile prezidențiale și parlamentare și care e termenul-limită pentru înregistrare

G4Media acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe a publicat ”Ghidul alegătorului prin corespondență – alegerile pentru Președintele României din anul 2024” și ”Ghidului alegătorului prin corespondență – alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2024”. Aleg

Un polițist beat la volan a făcut accident la Cluj. Agentul a refuzat să fie testat pentru consumul de droguri. Se face anchetă internă

Libertatea acum 6 ore
Un polițist de la IPJ Cluj a fost prins beat la volan, după ce a provocat un accident rutier în localitatea Livada, vineri dimineață, iar maşina lui a intrat într-un şanţ de pe marginea drumului, potrivit News.ro.

Vremea

București
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

16°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/24°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

15°
vin.

15°/22°
sâm.

16°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

10°/22°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
Timisoara
acum

19°
vin.

14°/23°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

14°/27°