Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vanzarea unui activ a crescut profitul Argus Constanta de peste patru ori

Publicat in Ziarul Financiar, luni 2 martie 2009 ·

Argus Constanta, unul dintre cei mai mari producatori locali de ulei vegetal, a finalizat anul trecut cu un profit net de 22,9 mil. lei (aproape 6,2 mil. euro), de peste patru ori mai mare decat rezultatul obtinut in 2007, potrivit rezultatelor preliminare ale companiei. "La sfarsitul anului 2007, Comcereal Tulcea, companie al carei actionar majoritar este Argus, a vandut un depozit de cereale situat in judetul Tulcea pentru aproximativ 7,5 milioane de lei, tranzactie care apare in profitul companiei din anul 2008", a declarat Vasile Leu, directorul general si actionarul companiei Argus Constanta. Tot in 2008, Argus a inregistrat o cifra de afaceri de 213 milioane de lei (aproape 58 mil. euro), in crestere cu 70% in lei si peste 53% in euro fata de afacerile realizate in anul precedent. Potrivit directorului general al companiei, ritmurile mari de crestere obtinute anul trecut au fost determinate de scumpirea materiilor prime si al produselor finite in urma recoltei reduse din 2007. Pentru finalul acestui an, Leu estimeaza o stagnare a vanzarilor in volum si o cifra de afaceri mai mica decat in 2008, in urma scaderii preturilor la uleiurile vegetale odata cu recolta din vara anului 2008, dar si pentru ca scaderea puterii de cumparare a inceput sa se resimta in vanzarile de ulei din primele luni ale acestui an. "Anul acesta nu mai luam in calcul alte vanzari de active, dar ne gandim sa vindem peste doi-trei ani un depozit de cereale din Mangalia", a adaugat Leu.

Argus Constanta, unul dintre cei mai mari producatori locali de ulei vegetal, a finalizat anul trecut cu un profit net de 22,9 mil. lei (aproape 6,2 mil. euro), de peste patru ori mai mare decat rezultatul obtinut in 2007, potrivit rezultatelor preliminare ale companiei. "La sfarsitul anului 2007, Comcereal Tulcea, companie al carei actionar majoritar este Argus, a vandut un depozit

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou incident șocant într-o școală din România. Un elev de 14 ani, înjunghiat de un coleg de clasă

Ziare.com acum 45 minute
Un elev de 14 ani a ajuns la spital joi, 9 ianuarie, după ce a fost înjunghiat în umăr, cu un cuţit, de către un coleg de clasă. Incidentul a avut loc într-o şcoală din municipiul Târgu Jiu. ”La data de 9 ianuarie 2025, poliţişti din cadrul Poliţiei

Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează

Crai Nou acum 59 minute
În data de 31 decembrie 2024, companiile de furnizare PPC Energie și PPC Energie Muntenia, parte din Grupul PPC în România, au fuzionat. Unificarea companiilor de furnizare într-o singură entitate legală marchează un pas strategic pentru optimizarea

Ploi în Banat, Crişana şi Moldova, precipitaţii mixte în Maramureş şi Transilvania şi ninsori la deal şi la munte, de vineri/ Temperaturile scad semnificativ/ Cod galben de vânt puternic şi viscol, în mai multe zone ale ţării

News.ro acum 4 ore
Meteorologii anunţă ploi, începând de vineri dimineaţă, în zona joasă din Banat, Crişana şi Moldova, precipitaţii mixte în Maramureş şi Transilvania şi predominant ninsoare în zonele de deal şi munte, în timp ce temperaturile vor scădea semnificativ

Companiile Holcim Romania, Romcim şi Heidelberg Materials România au fost amendate de Consiliul Concurenţei cu 43,7 milioane euro pentru coordonarea politicilor de stabilire a preţurilor

News.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei anunţă că a sancţionat companiile Holcim Romania, Romcim şi Heidelberg Materials România cu amenzi în valoare totală de 217,9 milioane lei (aproximativ 43,7 milioane euro) pentru coordonarea politicilor de stabilire a preţurilo

Alexandru Rafila spune că virusul HMPV a produs zeci de mii de răceli în România în fiecare iarnă: „Nu este o noutate, nu a venit din China”

HotNews acum o ora
Virusul metapneumovirus uman (HMPV) nu reprezintă o noutate, întrucât a fost identificat pentru prima oară în 2001, iar în România, în fiecare an, se înregistrează zeci de mii de cazuri de răceli cauzate de acest virus, a declarat joi ministrul Sănă

Un celebru propagandist al lui Putin, în moarte clinică. Ce a mărturisit soția sa, redactor șef al Russia Today

Adevarul acum 52 minute
Regizorul de film rus Tigran Keosayan, cunoscut ca un fidel propagandist al lui Putin, este în moarte clinică. Anunțul a fost făcut de soția sa, redactorul șef al Russia Today, Margarita Simonyan.

Miniștrii Mediului și Energiei au sesizat DIICOT privind apariția unor știri false care spuneau că România va dărâma barajele de pe râuri

HotNews acum o ora
Cei doi miniștri semnalează că unele persoane au diseminat în mod intenționat informații false, prin canale de presă online și rețele sociale, referitoare la presupusa demolare a barajelor din România. Astfel de acțiuni afectează securitatea naționa

Administratori, barmani și ospătari din Centrul Vechi al Capitalei, trimiși în judecată după ce au jefuit turiști străini. La cât se ridică prejudiciul

Ziare.com acum 2 ore
Şaisprezece oameni, administratori ai unor cluburi sau baruri din Centrul Vechi al Capitalei şi angajaţi ai acestora - barmani, ospătari, angajate hostess -, au fost trimise în judecată în dosarul fraudelor ale căror victime erau turişti străini. An

Trei producători de ciment, amendați cu 43,7 milioane de euro pentru că s-au înțeles asupra prețurilor. Chirițoiu: Prețurile au crescut față de țările vecine

HotNews acum 2 ore
Holcim Romania, Romcim și Heidelberg Materials România au fost amendate cu peste 217,9 milioane de lei (aproximativ 43,7 milioane euro) pentru coordonarea politicilor de stabilire a prețurilor, a anunțat joi Consiliul Concurenței. Cei trei producăto

Mihai Tudose despre candidatura lui Crin Antonescu: am stabilit foarte clar să avem candidat comun

Mediafax acum o ora
Mihai Tudose, unul dintre liderii PSD, a confirmat joi că partidele din cadrul coaliţiei de guvernare vor avea un candidat comun la alegerile prezidenţiale. Tudose a mai spus că nu sunt disensiuni în PSD pe această temă. Candidatul va fi aprobat înt

Vremea

București
acum

16°
joi

7°/16°
vin.

6°/13°
sâm.

2°/5°
dum.

1°/3°
Iasi
acum

13°
joi

7°/14°
vin.

2°/11°
sâm.

0°/6°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

17°
joi

9°/17°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/9°
dum.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

5°/12°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-2°/2°
Timisoara
acum

15°
joi

7°/15°
vin.

1°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°