Este weekend si ai chef de o mica excursie la schi. Te simti bine si iti promiti ca nu vei lasa nimic sa iti tulbure aceasta stare. Alungi amintirea imaginilor cu soferi blocati in trafic si coloane de masini, pe care le vezi la televizor aproape in fiecare sambata si duminica – exagerarile presei! –, si pornesti curajos spre Valea Prahovei. Dupa aproape patru ore si 100 de juraminte ca data viitoare vei lua trenul, ajungi la Predeal.

La hotelul la care ti-ai facut rezervare, receptionera iti cere sa platesti chiar inainte de a-ti da cheile. Incerci un timid: "Prin alte parti, se plateste la final… poate mai fac consumatie la restaurant, la minibar". "La noi se plateste inainte." Scormonesti dupa portofel, dai sa scoti cardul… "Nu v-au spus cand ati facut rezervarea ca noi vrem euro?" Urmeaza vreo jumatate de ora de parlamentari inutile – "Nu am intrat inca in zona euro, cum adica sa platim in euro? Ne puteti da factura in euro?" –, dupa care ti se tranteste eternul si fascinantul: "Daca nu va convine, duceti-va in alta parte". si te duci. La bancomat, sa scoti numerarul, dupa care la casa de schimb valutar, sa schimbi in euro, si inapoi la hotel ca sa platesti supus cat si cum ti s-a cerut. 110 euro pe noapte, pret de Cortina d‘Ampezzo, intr-o statiune in care, in afara de munti, brazi si zapada, nimic nu iti bucura ochii.

Putinele case in stil tirolez care au rezistat timpului si degradarii au fost sufocate de cotete cu trei etaje, vopsite ca niste rulote de circ. Mai toate au bibliografie de cateva pagini intr-un dosar la DNA, fiecare etaj stand marturie pentru cate o gaura in bugetul statului. Daca toti golanii Romaniei ar fi condamnati la inchisoare la domiciliu, Predealul ar trebui rebotezat "statiunea Jilava".

Drumul spre partia de schi, o replica si mai incarcata de marlanie a culturii DN1. Coada la intrarea in zona partiei e