Violez, deci exist! Un slogan implicit care, în Italia, a luat locul, se pare, altor etichete identitare, de genul Mănînc, deci exist! sau, la antipod, şi la origini îndepărtate, Gîndesc, deci exist!

Violatorul este român şi, de dragul silogismului, românul este violator. Nici definirea şi nici silogismul nu-mi aparţin şi nu aparţin unui singur autor, ci, mai grav şi mai greu de înţeles şi de acceptat, se găsesc din abundenţă în mass-media italiană, care, de bunăvoie sau în parteneriat cu lideri politici, jonglează cu generalizări de natură să tulbure echilibrul diplomatic dintre cele două state.

Şi cum etichetarea s-a făcut pornind de la parte (cei şase violatori români arestaţi de la începutul anului) către întreg ("specializarea românilor este violul" " din declaraţia senatorului Piergiorgio Siffoni, Liga Nordului), m-am întrebat ce îl îndeamnă pe un emigrant român să rişte un viol asupra unei italience, în loc să apeleze, pentru servicii sexuale, la piaţa, atît de generoasă, a conaţionalelor prostituate. Răspunsul l-am găsit imediat, în declaraţia aparent naivă a unuia dintre violatori: "Am violat-o ca să-l umilesc pe prietenul ei italian. Şi ea era şi frumoasă."

În spatele simplităţii acestei fraze se ascunde, de fapt, întreaga frustrare a unei pături sociale neputincioase şi umilite, cu accese de revoltă spontană. Să fie clar încă de la început " nu caut justificări pentru comportamentele subumane ale unor indivzi, dar caut explicaţii care să-mi sprijine nevoia de a înţelege ce şi de ce se întîmplă. Am auzit multe istorisiri ale românilor nemulţumiţi de statutul lor de emigrant, nevoiţi să facă cele mai umile munci, pentru a putea trimite o sumă de bani acasă. La fel cum am auzit istorisiri ale româncelor care, pentru a obţine ceva de lucru, au fost nevoite să răspundă unor favoruri sexuale sau chiar au fost sechestrate, confiscîndu-li-se