Iată întrebarea care pare să frămînte presa românească. Nu numai în perioadele de "uscăciune", dar şi în cele inundate de subiecte interesante. Interesante-interesante, dar, la naiba!, nimic nu e nou sub soare, asta cu infractorii care ne fac imagine proastă în Occident n-am mai dezbătut-o odată? Mai bine hai să redeschidem "dosarul flota" sau ăla cu termopanele sau să discutăm despre sărăcie, asta chiar ar fi ceva proaspăt, yummie!
Deci, despre ce să mai vorbim? Cu ştirile e simplu, le dăm pe toate, de-a valma, cîte-ncap în spaţiul ăla, eventual în ordinea în care vin, e cel mai simplu aşa, dă-le-ncolo de criterii.
Nici ordinea ştirilor (într-un jurnal audio/video sau pe site), nici numărul paginii sau poziţia în pagină (pentru presa scrisă), nici spaţiul şi împachetarea oferite (în toate cazurile) " inclusiv compoziţia ansamblului, corelarea vecinătăţilor " nu par a ţine cont de vreo regulă, scrisă ori nescrisă. Astfel, frecvent poţi vedea o poză cu ţîţe lîngă un ferpar sau un articol dedicat unei persoane cu grave probleme medicale, persoană pe care, desigur, o compătimim şi " uite ce frumos! " scriem despre ea. După cum o ştire despre un ursuleţ simpatic născut într-o grădină zoologică poate precede sau succede fără remuşcări o catastrofă aviatică. C-aşa-i viaţa, nu?, unii mor, alţii rîd. Amestecat se-ntîmplă, amestecat le dăm, doar n-o să mistificăm! Aşadar, cu ştirile am rezolvat-o. Dar despre ce să mai vorbim? C-am tot vorbit. În primul rînd, despre ce să mai vorbim în editorial, perla din coroana presei române, la care visează orice jurnalist debutant, ehei!, ia s-ajung io să-mi dau cu părerea… Prin urmare, genul a consacrat "analişti" despre care nu se prea ştie dacă au făcut la viaţa lor altceva decît "analize", dacă au comis vreo anchetă jurnalistică relevantă, un reportaj, o ştire, un interviu, ceva. De altfel, unele ziare au ajuns să aib
