Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lideri liberali- �n campanie electorală la Botoşani

Publicat in Actualitatea botosaneana, luni 2 martie 2009 ·

*S�mbătă, au fost prezenţi la Botoşani Bogdan OLTEANU şi Crin ANTONESCU

Sâmbătă, s-au aflat din nou la Botoşani liberalii Bogdan Olteanu şi Crin Antonescu – aflaţi acum în plină campanie internă pentru accederea în cadrul Biroului Politic Naţional al PNL.  Crin Antonescu a venit cu un scop precis la Botoşani, acela de a -şi prezenta programul politic  cu care doreşte să ajungă lider naţional  al PNL, care , se pare că la Iaşi s-a bucurat de real success, organizaţia ieşeană anunţând deja sprijinul ei pentru acesta. Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, dl. Bogdan Olteanu a anunţat că îl susţine în continuare pe pentru actualul presedinte al PNL, fostul premier Călin Popescu Tăriceanu. Ambii lideri liberali s-au întâlnit cu membrii aleşi în Delegaţia Permanentă Teritorială pentru a participa la Congresul naţional al PNL  care se va desfăşura în perioada 20-21 martie. „Cea mai buna opţiune pentru preşedinte este domnul Tăriceanu… Am respect pentru Crin Antonescu, suntem vechi liberali amandoi, dar punctul meu de vedere este altul decât al domniei sale. Amândoi au o imagine bună peste media partidului, de aceea vom ieşi la prezidenţiale cu cel mai bun candidat, cu cel care poate ajunge în turul doi astfel încât să putem câştiga în faţa lui Traian Băsescu”, a declarat Bogdan Olteanu. La rândul său Crin Antonescu a fost la fel de tranşant: „ Suntem într-o campanie internă şi doresc să vorbesc despre lucrurile bune. Acum prefer să îmi concentrez discursurile, intervenţiile publice şi dezbaterile în partid pe ceea ce cred eu că poate fi un proiect nou în partid. Misiunea noastră ca liberali este să recâştigăm încrederea cetăţenilor”.

Autori: Nicoleta BACIU

*S�mbătă, au fost prezenţi la Botoşani Bogdan OLTEANU şi Crin ANTONESCU

Sâmbătă, s-au aflat din nou la Botoşani liberalii Bogdan Olteanu şi Crin Antonescu – aflaţi a

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 25 minute
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum o ora
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum 54 minute
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 3 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

Poșta Română lansează un nou serviciu. Românii pot depune numerar direct pe card, la orice oficiu poștal

Adevarul acum 45 minute
Românii au acum posibilitatea de a depune numerar direct pe cardurile bancare, fără a merge la bancă sau la bancomat. Serviciul este disponibil în toate oficiile poștale din țară.

Județele cu cele mai mari salarii în prima jumătate a anului: Capitala conduce detașat, cu o medie netă de 5.665 de lei

Mediafax acum 4 ore
Peste 130.000 de joburi și 5,1 milioane de aplicări au fost înregistrate în prima jumătate a anului pe eJobs.ro, potrivit unui comunicat. Din numărul total de joburi, o tremie a avut și salariul afișat în anunțul de angajare. Dacă în ceea ce priveșt

Primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România

HotNews acum 3 ore
Arizona devine primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România, iar legislativul statului face prima alocare de fonduri pentru biroul de la București. Anunțul a fost făcut joi de Ambasada României în SUA, care spune că în

Oana Țoiu despre bugetul UE: Vedem o provocare pentru România

Mediafax acum 4 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat propunerea de buget pentru perioada 2028-2034. Documentul prevede între altele comasarea agriculturii cu domeniul coeziunii, lucru care a provocat nemulțumirea Parlamentului European. Ș

Pericol de inundații în județul Botoșani. Hidrologii au emis Cod Portocaliu și Cod Galben

Botosani News acum o ora
Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia și au instituit: Cod portocaliu, de joi, de la ora 18:00, până vineri, la ora 12:00; Cod galben, vineri, între orele 12:00 – 24:00. Fenomenele prognozate sunt „scu

Vremea

București
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

19°/27°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

26°
joi

20°/27°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°