Conducerea grupului german Petro Carbo Chem (PCC), principalul actionar minoritar al Oltchim, va propune la finele acestei luni actionarilor companiei revocarea lui Constantin Roibu din functia de director general al combinatului chimic.
PCC justifica inlocuirea lui Roibu din aceasta functie prin faptul ca el ocupa si functii administrative si se afla la conducerea unei alte societati, Prochem Invest, fapt pentru care nu ar avea timpul necesar sa se dedice integral managementului Oltchim si sa reprezinte interesele combinatului.
Constantin Roibu (desen) nu a putut fi contactat ieri pentru comentarii. El se afla la conducerea Oltchim din 1991, ocupand de atunci functii precum director general, manager, administrator unic si presedinte al Consiliului de Administratie al societatii controlate de stat.
Roibu a obtinut in 2007 venituri de 170.000 de lei (circa 51.000 de euro) din salariul de director general si din indemnizatia de presedinte ale consiliului de administratie, la care se adauga circa 36.400 de euro din indemnizatiile aferente pozitiilor pe care le ocupa in consiliile de administratie ale mai multor companii din grupul Oltchim si 341.000 de lei (102.000 de euro) din drepturi de proprietate intelectuala cedate companiei.
Veniturile sefului de la Oltchim sunt comparabile cu cele ale executivilor din mediul privat, desi compania a inregistrat in ultimii doi ani pierderi care au cumulat 321,4 mil. lei (87,7 mil. euro).
PCC mai propune implementarea unui sistem de administrare dualist la Oltchim.
Actionarul minoritar al combinatului mai solicita conducerii sa prezinte un raport cu privire la implicarea societatii Prochem Invest, firma controlata de managerii Oltchim, in activitatile societatii de stat, precum si numarul de salariati ai Oltchim care au subscris actiuni la capitalul social al Prochem Invest. Aceasta din ur