Catania, echipa antrenată de Walter Zenga, a înregistrat duminică o victorie spectaculoasă în deplasarea la rivala Palermo, scor 4-0. Sursa: AFP
În urma acestui rezultat, „Omul-păianjen” se caţără pe locul 13. Zenga, fost tehnician la Steaua şi Dinamo, spune însă că obiectivul său rămâne salvarea de la retrogradare. „Mă antrenez zi de zi pentru meciuri precum cel cu Palermo, aşa că nu mă interesează că am câştigat cu 4-0”, a mărturisit ieri Zenga pentru EVZ.
„Câinii au cel mai bun lot”
Italianul, la insistenţele căruia a fost adus Dică la Catania, refuză acum să mai discute despre eşecul românului, care cu Palermo n-a făcut parte din lot: „N-am de gând să vorbesc despre Dică. Vine la antrenamente, dar mai multe nu pot spune. Nu vorbesc doar despre un jucător al Cataniei, ci despre echipă! Iar acum, principalul obiectiv este salvarea echipei mele de la retrogradare”.
Chiar dacă a menţionat de mai multe ori că e concentrat asupra problemelor de la gruparea sa, Zenga e la curent şi cu realităţile fotbalului nostru. „În Italia, Inter va fi campioană fără probleme. Iar în România, titlul îl va lua Dinamo, pentru că are cel mai bun lot la ora actuală!”, a sunat verdictul italianului.