Au fost mereu pe campul de lupta. Au luptat cu tatarii, cu turcii si cu rusii, cu secetele si inundatiile, cu "biraii" si activistii, cu birurile si cotele. Au fost mereu invinsi si invingatori, caci sacrificiul lor a hranit continuitatea istoriei.
Lupta cu comunistii i-a infrant insa definitiv, caci le-a distrus nu numai vietile, ci si radacinile. Fara pamant, taranii si-au pierdut definitia. Si-au luat lumea in cap venind la oras si lasand pamantul si gospodaria pe capul femeilor si copiilor, iar recoltarea in seama studentilor si soldatilor. Cei ramasi la lucrul campului au inceput sa "fure" din avutul obstesc (care era de fapt propriul lor avut, luat cu forta).
Astazi, jertfa taranilor rasculati in 1949-1950 ramane un episod romantic. Razmeritele finale din 1960-1962 seamana cu asediile medievale. Ziua din aprilie 1962, cand a fost decretata colectivizarea, seamana cu caderea Constantinopolului. Asa cum picturile din Aya Sofia ilustreaza o lume straina de cea care urma sa vina, taranii se proiecteaza in realitatea timpului nostru ca niste martiri fara aureole. Rapusi de glont sau de ideologie, sunt cele mai numeroase si inocente prazi ale comunismului.
La implinirea a sase decenii de la inceputul procesului de colectivizare a agriculturii veti vernisa la data de 17 martie, orele 12, la Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" din Capitala, o expozitie intitulata Taranii si comunismul. Ce urmariti cu aceasta evocare a unui trecut - ca sa spun asa - atat de previzibil? Toata lumea stie - sau crede ca stie - ce tragedie a fost colectivizarea.
Uneori, lucrurile care ni se par foarte clare risca sa ne faca sa nu le mai vedem continutul. Despre colectivizarea din Romania s-au scris multe carti economice, sociologice, statistice si, bineinteles, de istorie. Unele au aparut chiar sub egida fundatiei noastre. Sute de pagini din colectia
