Eroii seriilor televizate - puşcăriaşi, supravieţuitori ai unui accident aviatic, medici sau criminalişti - îi fac pe iubitorii genului să aştepte, săptămânal, apariţia unei noi poveşti. Serialele TV nasc pasiuni, emoţii, dezamăgiri şi discuţii interminabile. Psihologii spun că reprezintă o modalitate de a uita de propriile probleme. Irina Stănescu are 28 de ani, lucrează într-o agenţie de turism de la 9 dimineaţa până când îşi termină treaba, iar după program se uită la câte un episod, sau două, ale unuia dintre cele şase seriale pe care le urmăreşte momentan: „Dr. House”, „Damages”, „Grey’s Anatomy” („Anatomia lui Grey”), „Two and a Half Men” („Doi bărbaţi şi jumătate”), „Ugly Betty” („Betty cea urâtă”) şi „CSI: New York”, toate americane.
Primul a fost „CSI: New York”, în 2005, când era difuzat de TVR 1. Dar postul a oprit difuzarea serialului după finalul sezonului întâi.
„Aşa că am luat sezonul nou de pe net”, spune Irina. A ales varianta asta pentru că din programele de televiziune nu prea are ce alege. „Rar găseşti filme inteligente de văzut”, crede ea. „Plus că un serial ţine 50 de minute, cam cât pot eu să fiu atentă după o zi de muncă.”
Ca să-i placă un serial, „trebuie să aibă un subiect bine determinat încă de la început şi să n-o lungească la nesfârşit: dacă e comedie, trebuie să fie ceva subtil, nu ca la proşti, dacă e istoric, să respecte mersul lucrurilor, inclusiv costume şi decoruri, dacă e poliţist, să nu îmi dea mură în gură răspunsul”.
Fanii se întâlnesc pe blog
Pasiunea pentru seriale i-a făcut şi pe Gabip şi Zanduka, aşa cum îi ştiu cei din comunitatea on-line, să se lase „recrutaţi” de Mihai Ceuca, cel care, alături Adrian Cosic, a făcut un blog dedicat genului, TvBlog.ro, apărut în toamna lui 2006.
„Totul e pornit din pasiune, pe un model de colaborare la