Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EDITORIALUL EVZ: Ţara miluieşte 11 milioane de pomanagii

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 3 martie 2009 ·

Mircea Marian: "În România, nu mai puţin de 11 milioane de oameni primesc pomană de la stat."

Majoritatea sunt cei care beneficiază de ajutorul pentru încălzire, dar lor li se adaugă cei care primesc alocaţie pentru copii, trusou pentru noul-născut, sprijin financiar la căsătorie, plus alte câteva zeci de forme de susţinere. În 2004, erau doar 3,7 milioane de cetăţeni români miluiţi cu ajutoare sociale. În 2008, numărul lor aproape că se triplase. Statul este darnic: nu contează dacă eşti sărac lipit sau milionar în euro, o bună parte din aceste pomeni se acordă fără să se ţină cont de averea beneficiarului.

Una dintre cele mai nocive forme de a risipi banii contribuabililor este celebrul program „Cornul şi laptele”, iniţiat în guvernarea Năstase şi extins de către liberalii lui Tăriceanu la clasele de gimnaziu. Teoretic, zilnic, 2,6 milioane de elevi primesc un corn şi un pahar cu lapte, în valoare de fix 1,17 lei. În realitate, cea mai mare parte a acestor alimente ajunge la coşul de gunoi. În marile oraşe, majoritatea elevilor nu se ating de aşa ceva. La ţară, produsele sunt adesea expirate. Într-un sat din Teleorman, Conţeşti, aprovizionarea cu laptele adus din Giurgiu se face o dată pe săptămână. Nicio şansă ca în zilele calde de primăvară acesta să poată fi păstrat în bune condiţii. În fapt, Guvernul României subvenţionează, cu aproximativ 700.000 de euro pe zi, timp de circa 180 de zile pe an, firmele de lactate şi de panificaţie. De fapt, sponsorizează anumite firme, pentru că nimeni nu verifică serios licitaţiile, organizate la nivelul fiecărui judeţ.

Corect ar fi ca, în aceste vremuri de criză, Ministerul Muncii să oprească aceste pseudo-ajutoare sociale. Să fie susţinuţi doar cei care au nevoie - şi teamă mi-e că vor fi tot mai mulţi din aceştia -, nu copiii lui Tăriceanu sau ai lui Boc, de exemplu. Din păcate, în PSD

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce rol va avea SRI în combaterea corupției din România. Nicușor Dan anunță „schimbări majore” în strategia națională

HotNews acum 4 ore
Documentul referitor la strategia națională de apărare a țării este aproape finalizat și se află în curs de pregătire pentru a fi prezentat în CSAT, a declarat luni seară președintele Nicușor Dan, într-un interviu acordat Știrilor Pro TV. Conform șe

Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătății, achitat definitiv de ÎCCJ

Ziua Constanta acum 9 ore
Înalta Curte a dispus achitarea fostului ministru al Sănătății. Nicolae Banicioiu și pentru fapta de trafic de influență. Decizia în dosarul în care Bănicioiu a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență și luare de mită a fost pronun

FOTO Nadia Comăneci, întâlnire cu premierul Ilie Bolojan la Palatul Victoria. Ce au discutat

HotNews acum 4 ore
Fosta mare gimnastă, Nadia Comăneci, și șeful Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, au avut luni o întâlnire la Palatul Victoria cu Ilie Bolojan şi vicepremierul Tánczos Barna, potrivit News.ro. Întâlnirea s-a desfășurat în biroul pri

Venezuela şi-a închis ambasada de la Oslo la trei zile după ce comitetul din Norvegia i-a acordat premiul Nobel pentru Pace opozantei María Corina Machado

News.ro acum o ora
Venezuela şi-a închis ambasada de la Oslo fără explicaţii, a anunţat luni Ministerul norvegian al Afacerilor Externe, la trei zile după acordarea Premiului Nobel pentru Pace liderului opoziţiei venezuelane, María Corina Machado, informează AFP. „Am

Claudiu Manda anunță că va candida pentru funcția de secretar general PSD pe lista lui Sorin Grindeanu / Funcția e ocupată acum de Paul Stănescu

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Europarlamentarul PSD Claudiu Manda a anunţat luni pe rețelele sociale că a acceptat candidatura la funcţia de secretar general al partidului, pe lista de candidaturi (moțiunea) lui Sorin Grindeanu.

Zelenski anunţă că se întâlneşte cu Trump săptămâna aceasta la Washington

News.ro acum 55 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat luni că va merge „săptămâna aceasta” la Washington pentru a se întâlni cu omologul său american Donald Trump, informează AFP. „Mă voi întâlni cu preşedintele Trump la Washington săptămâna aceasta”,

AUR anunță o nouă moțiune simplă. Cine este al patrulea ministru vizat

HotNews acum 11 ore
AUR a anunțat, luni, la Parlament că depune a patra moțiune simplă împotriva unui membru al Guvernului Bolojan, iar de data aceasta vizat este ministrul PSD al Agriculturii, Florin Barbu. Anunțul vine în aceeași zi în care este votată la Senat o moț

PSD renunţă la ideea de partid progresist. Grindeanu: Congresul PSD va avea loc pe 7 noiembrie

BusinessMagazin acum 7 ore
„Astăzi, în cadrul reuniunii Consiliului Politic Naţional al PSD, am propus o modificare esenţială a Statutului Partidului Social Democrat, care clarifică identitatea şi direcţia noastră doctrinară”, anunţă Sorin Grindeanu.

De ce crede Nicuşor Dan că nu există riscul ca Republica Moldova să fie atacată de Rusia

HotNews acum 3 ore
Nicuşor Dan a susținut, luni seară, că nu există pericolul ca Republica Moldova să fie atacată de către Rusia, el precizând că atât timp cât Ucraina rezistă, Moldova nu este ameninţată militar. Președintele a fost întrebat, luni seară, în cadrul unu

Aproximativ 100 de persoane au fost rănite în urma unei coliziuni între două trenuri de mare viteză în Slovacia

Ziua Constanta acum 11 ore
Aproximativ 100 de persoane au fost rănite în urma unei coliziuni între două trenuri de mare viteză în Slovacia, a anunțat luni ministrul de Interne, Matus Sutaj Estok, pentru agenția de știri TASR, preluată de dpa și Agerpres.ro Până acum nu au fos

Vremea

București
acum

10°
mar.

9°/15°
mie.

10°/12°
joi

9°/15°
vin.

9°/18°
Iasi
acum

mar.

6°/16°
mie.

7°/12°
joi

6°/14°
vin.

6°/16°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/13°
mie.

12°/14°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

6°/14°
mie.

7°/12°
joi

4°/13°
vin.

5°/14°
Timisoara
acum

mar.

9°/17°
mie.

10°/16°
joi

7°/17°
vin.

8°/13°