Astăzi, la ora 19.30, la Prima TV, va fi difuzată prima ediţie a emisiunii „Fitze cu Dezbrăcatu’“. Codruţ Kegheş, alias Cătălin Dezbrăcatu’, şi-a extins segmentul despre viaţa mondenă din „Cronica cârcotaşilor“ la o emisiune întreagă. Personajul lansat de Cârcotaşi (alături de cele două asistente ale sale) va asista la şi mai multe petreceri mondene şi va comenta personajele care populează această lume. Alături îi vor fi cinci „analişti“ mondeni, care nu vor ierta nicio fiţă de vedetă.
„Aşa cum se întâmplă de obicei, s-a mers pe pile şi în alegerea asistentelor“, a glumit Dezbrăcatu’, ţinând să menţioneze că, de fapt, cele două tinere atrăgătoare au fost alese în urma unui casting. „Cea brunetă este din Braşov şi se numeşte Ana Maria Iosif, iar cea blondă este din Bucureşti şi se numeşte Ramona Tibrin. Ne-a fost destul de greu să alegem“, a completat el.
Analişti mondeni
În această seară, juriul va fi format din Leonard Doroftei, Mihai Mărgineanu, Oana Ioniţă, Benone Sinulescu şi Alina Plugaru, dar şi din „specialiştii“ Jeny Chiriac, psiholog, Zoltan Lorencz, fotograf, şi Marek Vâlcu, chirurg plastician. Vedetele aflate în colimatorul acestei prime ediţii sunt Simona Sensual, Nikita, Tarky şi Sexy Brăileanca, pe scurt vedete apărute peste noapte.
Cât despre analiştii mondeni, şi ei vor fi taxaţi pentru eventualele fiţe. „În fiecare emisiune voi cere părerea fiecărui invitat despre colegii săi de platou. Dacă ei au ceva rău de spus, eu nu-i pot opri“, spune Dezbrăcatu’. Ca amplu cunoscător al lumii mondene, Cătălin Dezbrăcatu’ a aflat care e cea mai nouă fiţă din anumite cercuri. „Având în vedere că este criză financiară, cea mai la modă fiţă este să mănânci doar la evenimente, pentru că este gratis“, spune el.
Codruţ Kegheş spune că Dezbrăcatu’ este pur şi simplu un personaj, şi toţi cei care în