În anul 2003, Gabby Tennis, atunci în vârstă de 23 de ani, a ucis un veteran de război. Victima sa de 91 de ani a fost bătută puternic, iar pe corpul acesteia, s-au găsit urmele tălpilor ucigaşului. Arestat la câteva luni de la comitarea crimei, americanul de origine română a fost condamnat, în 2005, la moarte. Însă ar putea fi eliberat în acest an, pe motiv de viciu de procedură.
Avocatul său este sigur că Tennis va putea scăpa de condamnarea la moarte şi speră că va putea fi chiar eliberat.
Pe 11 decembrie 2008, acesta a depus, la Curtea Supremă din Florida, un dosar de apel la sentinţa pentru crimă cu premeditare şi pedeapă cu moartea, care conţinea 18 posibile erori şi vicii de procedură:
Un alt avantaj pentru deţinutul român este legat de unul dintre efectele crizei economice, care a atins şi sistemul penitenciarelor din SUA. Costurile administrative se ridică la câteva sute de mii de dolari pe an, pentru fiecare deţinut, într-o închisoare de maximă siguranţă.
“Nu mai avem bani nici pentru execuţii, nu mai vorbim de întreţinerea condamnaţilor la moarte”, relata administratorul penitenciarului din Florida, în care se află românul. Pentru fiecare deţinut este repartizat un număr de gardieni, se adaugă şi costurile legate de întreţinere şi mâncare, regimul acestora fiind şi el mai special. În plus, deţinuţii care fac apel sunt transportaţi de la închisoare la tribunal, se fac reconstituiri, noi teste medicale sau de specialitate, analize a dovezilor, se rejudecă, după caz dosarele, toate aceste costuri fiind asigurate din banii publici.
Bani pentru mama soacră
În iunie 2003, Gabby Tennis şi logodnica sa, adolescenta Sophia Adams, au intrat în casa veteranului Albert Vessella pentru a fura bani şi alte bunuri. Cei doi au sunat la uşa lui Vessella, situată într-un cartier din